Duminica 22 Decembrie

Sportiva Mădălina Amăistroaie de la CSU Cluj va participa la Jocurile Olimpice de la Paris. S-a calificat la proba de tir cu arcul


Sportiva legitimată la CSU Cluj, Mădălina Amăistroaie va participa la Jocurile Olimpice de la Paris, reprezentând România, la proba de tir cu arcul, a anunțat Comitetul Olimpic și Sportiv Român, pe o rețea de socializare.

,,Pentru a doua oară consecutiv, Mădălina Amăistroaie va reprezenta Team Romania în competițiile de tir cu arcul de la Jocurile Olimpice. Sportiva legitimată la CSM Suceava și CSU Cluj, antrenată de Viorel Hăbian, a primit loc cotă din partea Federației Internaționale de specialitate și de azi face parte din Echipa Olimpică Team Romania pentru Paris 2024. 

Mădălina a concurat și la JO Tokyo 2020. 

Bine ai venit în Echipa Olimpică, Mădălina!” au transmis reprezentanții Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Până în acest moment echipa care va reprezenta România are 95 de sportivi calificați pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Comentarii Facebook