„Studenții” au încheiat cantonamentul de iarnă din Turcia. Ovidiu Sabău: „A fost o pregătire reușită”


„Studenții” au petrecut o săptămână în Turcia, Antalya, unde au încheiat cantonamentul de iarnă și se pregătesc să revină în țară. 

Antrenorul Universității Cluj, Ovidiu Sabău, a declarat la finalul stagiului de pregătire că echipa este pregătită pentru a se menține pe locul 1 în Superliga. Mai mult, tehnicianul „studenților” a avut cuvinte de lauda la adresa jucătorilor săi. 

„Cred că am făcut o pregătire bună. Am prins și zilele frumoase aici, cu condiții foarte bune. Eu cred că a fost o pregătire reușită. O concluzie după ultimul joc e că am arătat bine, nu ne-au pus în dificultate, am jucat de la egal la egal cu o echipă mult peste nivelul nostru. Sunt o echipă valoroasă, cu jucători buni, inventivi, tari pe picioare, cu tehnică bună”, a spus Sabău. 

Totodată, antrenorul „U” Cluj a amintit că în momentul de față, echipa arată destul de bine. 

„Arătăm destul de bine în momentul de față. Încercăm, suntem preocupați, pentru că așteptările sunt destul de mari. Noi am făcut ca așteptările să fie diferite, cu alte obiective și atunci sigur că ai nevoie de concurență. Ne lipsesc acei jucători în zonele laterale, de viteză, de dueluri unu contra unu. Ne-am descurcat, adaptându-ne la jucătorii pe care i-am avut la dispoziție, într-un sistem 4-3-1-2, dar ne lipsesc acei jucători în zonele laterale, de dribling. Nu sunt ușor de găsit, costă, avem nevoie de buget foarte mare pentru a aduce jucători de calitate”, a mai spus Ovidiu Sabău. 

Amintim că Universitatea Cluj va juca pe 18 ianuarie, de la ora 14:30, impotriva celor de la Gloria Buzau, în runda 22 din Superliga. În momentul de față, clujenii se află pe locul 1 in campionat cu 37 de puncte, la egalitate cu FCSB.  


Comentarii Facebook