Duminica 22 Decembrie

Suporterii U Cluj vor curăța mormintele pentru Luminație, în locul celor care nu pot să ajungă la cimitir. Apelează la ajutorul lor!


Suporterii echipei Universitatea Cluj din Peluza „Șepcile Roșii”, împreună cu voluntarii Scenei Urbane, organizează și în acest an o inițiativă de suflet pentru cei care nu pot ajunge la cimitir de Luminatie. Acțiunea este dedicată persoanelor care, din diverse motive, nu au posibilitatea să pregătească mormintele celor dragi.

Aceștia vin în sprijinul celor aflați în una dintre următoarele situații:

Persoane aflate în străinătate, care nu pot reveni în timp util pentru a vizita locurile de veci ale rudelor.

Persoane în vârstă, care din cauza mobilității reduse nu pot ajunge la cimitir.

Persoane care se află în carantină sau izolare din motive de sănătate.

Oameni care se confruntă cu alte urgențe majore și nu au posibilitatea să viziteze mormintele, deși locuiesc în zona Cluj-Napoca.

Cei care au nevoie de acest ajutor pot trimite un email la adresa infoscenaurbana@gmail.com până pe 25 octombrie 2024, specificând motivele pentru care nu pot ajunge la cimitir, precum și detalii despre mormântul pe care doresc să-l îngrijească voluntarii (nume, amplasare etc.).

Cine sunt cei care se implică? Voluntarii care se vor ocupa de curățarea mormintelor sunt membri ai comunității „Șepcile Roșii”, grupul de suporteri ai echipei de fotbal Universitatea Cluj.

Aceștia vor curăța locurile de veci, vor aprinde lumânări și vor pregăti mormintele în memoria celor trecuți din viață, în numele celor care nu pot fi prezenți personal.


Comentarii Facebook