Duminica 22 Decembrie

Suporterii vor demisia lui Mircea Cristescu! Meciul pierdut de U Mobitelco i-a scos pe fani din minti


Suporterii de la U Mobitelco au cerut demisia presedintelui executiv, Mircea Cristescu, la finalul meciului de cosmar cu CSU Ploiesti, pierdut de clujeni in ultima secunda.

La cateva secunde dupa terminarea meciului, suporterii au strigat "Demisia, demisia".

Mircea Cristescu le-a transmis celor care au scandat ca poate confunda baschetul cu fotbalul.

"Daca noi castiga la numai un punct eram ingeri, acum suntem demoni. S-a strigat din tribuna la adresa mea demisia, dar cred ca in ultimii ani Clujul a fost mandru de noi si nu e normal dupa trei etape si acea eliminare din Cupa sa se strige demisia. Unii suporteri confunda baschetul cu fotbalul", a declarat presedintele executiv, Mircea Cristescu.

Oficialul U Mobitelco i-a felicitat pe jucatori, dar i-a si certat pentru ca nu au stiut sa tina de scor.

"Nu conteaza daca a fost fault sau nu la ultima faza, important e ca s-a dat. Ii felicit pe baieti, au facut unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon. Ploiestiul a marcat doar 7 puncte in sfertul trei, iar noi in sfertul patru parca nu am mai stiut sa jucam baschet. Avem mult de lucru in continuare, se pare ca nu avem asa mare incredere in echipa", a mai adaugat Cristescu.

U Mobitelco a pierdut primul derby al campionatului cu CSU Ploiesti, cu scorul 69 - 70.

Comentarii Facebook