Duminica 22 Decembrie

Teren de sport din sticlă, în premieră națională, la Iulius Mall Cluj - VEZI cum arată construcția - FOTO

 

Un teren de sport din sticlă a fost ansamblat la Iulius Mall Cluj, pentru a găzdui în acest weekend o competiție internațională. 

 

În perioada 24 - 25 noiembrie 2012, Iulius Mall Cluj găzduieşte etapa finală a Transylvania Open Squash. În etapele locale ale campionatului organizat de Asociaţia Pro Squash România s-au înscris peste 170 de concurenţi, însă în urma meciurilor de calificări au rămas în competiţie 32 de finalişti din întreaga regiune.

 

Pe parcursul celor două zile de campionat, finaliştii vor concura în sistem eliminatoriu, ţelul lor fiind câştigarea trofeului şi a premiilor în valoare de 1.800 de euro puse în joc. Competiţia va fi una strânsă şi solicitantă. Terenul de squash mobil este montat la Iulius Mall în premieră pentru România, fiind din sticlă. Ingeniosul teren este amplasat în centrul atriumului Iulius Mall, peste fântâna arteziană, la o înălţime de un metru, pentru o mai bună vizibilitate a meciurilor. Niciunul dintre cei 32 de finalişti nu a mai jucat pe un teren din sticlă.

 

Pasionaţii de squash pot asista, sâmbătă, de la ora 20.00, la un meci demonstrativ între campionul naţional ceh Pavel Sladecek şi campionul naţional polonez Michael Reid. Finala campionatului este programată pentru duminică, în jurul orei 18.00, atunci când se va juca meciul pentru desemnarea marelui câştigător.

Comentarii Facebook