Duminica 22 Decembrie

Tibi Ușeriu a ajuns la Cluj. Extrem de modest, campionul a spus că la anul va face o pauză - FOTO

 

Tibi Ușeriu, câștigătorul pentru a treia oară consecutiv a imposibilului 6633 Arctic Ultra, a ajuns la Cluj-Napoca, azi-noapte, în jurul orei 00.45.

 

Emoționat de zecile de susținători adunați să îl felicite, Tibi Ușeriu și-a adunat puterile și s-a oprit prima dată să o sărute pe mama lui, aflată în public, iar apoi a discutat cu presa. 

 

A fost greu, dar am câștigat. Sunt emoționat de această primire. Competiția a fost dură. Pot spune că cel mai mult am urât Ice Road -ul, care în acest an a avut 300 de km, față de 60 de km cât a fost anul trecut. Am prins în două nopți -31 de grade, dar în rest am prins -11 și -12 grade.

 

Am avut degerături, dar per total am fost mult mai bine ca anul trecut. Am stat cinci zile pe antibiotice și acum sunt bine. 

 

Urmează o plantare pe sâmbătă. Mă întorc la muncă. Mă voi odihni două săptămâni și apoi voi pleca în Himalaya. Cred că voi face o pauză de la Arctic, dar nu vreau să spun 100% acest lucru. Vom vedea anul viitor, dar aș vrea să fac și alte lucruri. 

 

Organizatorii au zis, mai în glumă mai în serios, că anul viitor să stau pe acasă. Principalul a fost că m-am bucurat eu. Am fost invitat acolo pentru că nu aveam de gând să mă mai duc”, a spus Tibi Ușeriu.  

 

Sportivul nu a fost mulțumit cu denimirea ”cea mai dură cursă din lume” și a spus că ”exagerăm cu cea mai grea și cea mai tare. Cred că și un semimaraton este greu. Până la urmă este o competiție pentru amatori care se desfășoară în condiții mai grele. Eu cred că orice concurs e greu”, a spus, modest, sportivul. 

 

Tibi Ușeriu crede că psihicul este arma lui cea mai importantă. ”Au fost două competiții la care am participat anii trecuți și am fost la un pas să renunț. Atuul meu este puterea pshică. Trecutul meu mi-a creat acest psihic și cu acesta pot să merg la aceste competiții grele”, a mai spus Tibi. 

 

Acesta a primit cadouri de la fani, s-a fotografiat cu ei și a dat autografe. 

 

La eveniment a participat și fostul premier Dacian Cioloș. 

 

Comentarii Facebook