Duminica 22 Decembrie

Tișe a plătit 2 milioane pe un gazon care nu a reușit să dreneze nimic! Meciul „U” Cluj - Poli Iași, reluat luni din cauza ploii torențiale de ieri


Meciul „U” Cluj – Politehnica Iași de duminică a fost suspendat din cauza unei ploi torențiale. Partida se reia astăzi, de la ora 13:00, iar suporterii vor beneficia de intrare liberă. Ploaia torențială a început la pauza meciului și a durat vreo 10-15 minute, noul gazon însă cu care s-a lăudat șeful Consiliului Județean, Alin Tișe, nu a făcut față din primele minute.

La aproximativ o oră și jumătate de când meciul a fost oprit, centralul Viorel Flueran a testat gazonul. Deoarece mingea nu a sărit bine, a decis suspendarea partidei. Ploaia s-a domolit, însă gazonul tot nu a reușit să dreneze nimic. Amintim că, vorbim despre un gazon nou și tot sistemul a fost schimbat recent de către cei de la Consiliul Județean Cluj, care au plătit peste 2 milioane de lei.

Lucrările de schimbare a gazonului au început pe 29 martie. Valoarea totală a contractului este de 2.623.627,72 lei, la care se adaugă TVA. Valoarea estimată inițial: 3.250.000 (fără TVA), economiile finale fiind de 626.373 lei (fără TVA).

Comentarii Facebook