Duminica 22 Decembrie

Transfer ratat de CFR Cluj! Jucătorul, mesaj clar pentru Neluțu Varga: „Nu-mi doresc asta”


CFR Cluj a ratat un transfer important, pe lista „feroviarilor” fiind Alexi Pitu, rămas liber de contract după ce s-a despărțit de Bordeaux. 

Jucătorul român, în vârstă de 22 de ani, a transmis un mesaj clar lui Neluțu Varga cu privire la viitorul său. Fotbalistul a spus că revenirea sa în România este puțin probabilă. 

În România, nu cred că o să fie o variantă pentru mine… doar în străinătate. Am niște discuții în străinătate, trebuie să plec cât mai repede. Sunt șanse foarte mici să semnez în România. Nu-mi doresc asta. Nu aș lua România în calcul, momentan. Sper cât mai repede să se concretizeze transferul", a explicat mijlocașul pentru Prosport.

Alexi Pitu a fost campion al României cu Farul Constanța, reușind să marcheze 5 goluri și a contribuit la 11 pase decisive în 83 de meciuri in Superliga. Mai mult, fotbalistul care a jucat la echipa franceză  a jucat pentru mai multe selecționate de juniori și tineret ale României.

Comentarii Facebook