Duminica 22 Decembrie

Trei baschetbaliști de la U-BT Cluj, convocați la echipa națională


Clujeanul Mihai Silvășan pornește la drum luna viitoare ca selecționer al naționalei României. De asemenea, au fost convocați pentru acțiunile de luna viitoare și jucătorii Patrick Richard, Emanuel Cățe, respectiv Mihai Măciucă. 

Reunirea echipei naționale este programată pentru data de 18 februarie, la Cluj-Napoca. Tricolorii vor efectua pregătire centralizată până pe 21 februarie. Apoi, pe 22 februarie va avea loc, tot la Cluj-Napoca, meciul dintre România și Luxemburg. Ora de disputare a jocului va fi stabilită în curând.

Tricolorii pregătesc așadar campania europeană de pre-calificări la FIBA World Cup 2027. România este repartizată în Grupa B, unde se mai regăsește și Norvegia. Această etapă de calificare se va desfășura în trei ferestre, în lunile februarie 2024, noiembrie 2024 și februarie 2025. 

În faza secundă a pre-calificărilor, care se va disputa în vara anului 2025, vor merge echipele câștigătoare ale grupelor și cea mai bine clasată dintre ocupantele locurilor 2.

Comentarii Facebook