Duminica 22 Decembrie

Trei medalii de aur și una de argint, câștigate de România în prima zi a Cupei Europene de judo pentru juniori, la Cluj-Napoca


România a câștigat trei medalii de aur și una de argint, în prima zi a Cupei Europene de judo pentru juniori care a avut loc sâmbătă, 8 octombrie, la Cluj-Napoca.

La cat. 60 kg, Andrei Anghel l-a învins în finală pe israelianul Yotam Zemach. Bebe Bădiceanu a ratat medalia de bronz, după ce a fost învins în meciul decisiv de italianul Pietro Andreini, astfel a încheiat pe locul al cincilea.

Ioan Dzitac a luat argintul la cat. 66 kg, după ce a fost învins în finală de israelianul Eran Fiks.

Robert Boldiş a câştigat aurul la cat. 73 kg, după o finală cu ucraineanul Nazar Kulieşov. David Gliga s-a clasat pe locul al cincilea, după ce a pierdut meciul pentru bronz cu portughezul Tomas Gomes.

O altă medalie de aur a fost atribuită Paulei Paştiu (cat. +78 kg), singura sportivă de la această categorie.

România a înscris la competiţie 51 de judoka, 31 la masculin şi 20 la feminin. La întreceri participă 125 de judoka din 22 de ţări, de pe trei continente, 81 la masculin şi 44 la feminin.

Sursa foto: eju.net

Comentarii Facebook