Duminica 22 Decembrie

”Tricolorele” se luptă la Cluj pentru un loc la EURO 2017. Vezi când se joacă partidele cu Ucraina și Grecia


Naționala de fotbal feminin a României va juca ultimele două meciuri din cadrul preliminariilor pentru EURO 2017, împotriva Ucrainei și Greciei, la Cluj.

Astfel, pe 15 septembrie, de la ora 18:00, România întâlnește Ucraina, principala contracandidată la locul secund, unul care poate duce direct la Campionatul European.

Apoi, pe 20 septembrie, de la ora 20:00, adversară va fi Grecia, selecționată pe care am învins-o în deplasare cu 3-1.

Supporterii pot cumpăra din 12 septembrie biletele la primul joc, cel cu Ucraina pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro. Prețul unic al unui tichet este de 10 RON.

Biletele vor fi disponibile și la casieriile stadionului din Cluj-Napoca în preziua meciurilor, între orele 12:00 și 18:00, și în ziua în care se vor disputa partidele, de la ora 12:00 și până la ora de start.

Comentarii Facebook