Vineri 22 Noiembrie

U Banca Transilvania a câștigat meciul cu CSU Sibiu. Atmosferă incredibilă în BTarena - VIDEO


U-Banca Transilvania a învins BC CSU Sibiu în duelul etapei Ligii Naționale, scor 84-80 (15-24, 19-10, 22-34, 28-12).

Kyndall Dykes a reușit 24 de puncte, fiind cel mai bun marcator din gruparea antrenată de Mihai Silvășan. Acesta a declarat, la final, că meciul a fost foarte greu și le-a mulțumit celor aproape 6000 de suporteri din tribune. ”În primul rând, vreau să îmi felicit jucătorii, au arătat caracter în seara asta, nu au cedat nicio clipă, indiferent de ce situație a fost în teren. Asta fac învingătorii, le-am spus și înainte de meci, orice s-ar întâmpla trebuie să găsim soluții și să credem în noi, în primul rând, și în victorie până la capăt. Exact asta s-a întâmplat, două sferturi în care am luat 24 și 34 de puncte, sfertul 1 și 3, și două în care am luat 10 și 12 puncte! Până la urmă, în sfertul 4 cred că am dominat și am arătat că avem forța necesară ca să trecem peste ei, să îi învingem. Felicit echipa din Sibiu pentru lupta de care au dat dovadă și vreau să mulțumesc fanilor noștri, nu știu câți au fost, însă, cu siguranță, așa ar trebui să se joace meciurile de baschet! Ne-au împins în sfertul 4 spre victorie, le mulțumesc din suflet că au fost alături de noi! Îi așteptăm în continuare, sperăm să vină în număr mare nu doar la meciurile cu Sibiul, să vină la toate meciurile, avem nevoie de ei!”, a spus Silvășan.

Cel mai bun jucător din teren, Kyndall Dykes, a declarat că meciul a fost ”palpitant și dificil, însă am fost pregătiți pentru asta. Știam că joacă tare, ca o echipă și că luptă, am acceptat provocarea pe terenul nostru, am luptat ca o echipă și ne-am adjudecat victoria!”.


Comentarii Facebook