U-Banca Transilvania a egalat lupta cu Oradea pentru titlul național. Clujenii au făcut mega atmosferă


U-Banca Transilvania a învins și luni seara pe CSM CSU Oradea, în meciul 4 al finalei Ligii Naționale, scor 86-80, în fața a 10.000 de suporteri înfocați.

Tensiunea finalei s-a simțit, astfel că cele două echipe au totalizat 8 puncte în primele trei minute ale jocului. Ulterior, Stipe ne-a desprins la 12-9 și am condus la finalul actului inaugural cu 22-21. Acest avantaj ne-a fost conferit de Stefan Birčević, care a marcat o triplă. Puternic sub panou, Emi Cățe a înscris pentru 32-27, dar și Patrick Richard și-a făcut simțită prezența pe teren, ducându-ne la 39-35. Jucătorii noștri au evoluat cu intensitate, au depus un efort remarcabil în apărare și nu au mai permis aruncările de trei puncte ale adversarilor. De asemenea, în atac am găsit cu ușurință omul liber, în special în spațiul de trei secunde. Astfel, același Richard ne-a ajutat să mergem la 10 puncte, 48-38, acela fiind și scorul pauzei.

La revenirea de la cabine, Stefan Birčević a scuturat plasa de la mare distanță, 51-40. Din păcate, ritmul nostru a scăzut, așa că CSM a profitat imediat. Baschetbaliștii lui Cristian Achim au realizat un parțial de 10-0 și au trecut la conducere, 53-55. Gorda le-a tăiat elanul adversarilor cu o pătrundere în forță, 65-62, fiind urmat de coșul lui Emi Cățe. Patrick Richard a izbutit alte două coșuri importante pe final, U-Banca Transilvania ieșind victorioasă.

Din nou un meci greu, echilibrat, demn de o finală. Mă bucur că am reușit aceste două victorii pe teren propriu. Nu a fost ușoară perioada de după jocurile de la Oradea, existând foarte multă încărcătură psihică. A fost greu din punct de vedere mental, dar am reacționat foarte bine. Am egalat seria și urmează un meci extrem de important. Pentru a câștiga titlul de campioni, trebuie să facem un meci extrem de bun la Oradea și ulterior să ne impunem. Le-am spus și băieților, de acum ne gândim cum să fim mai puternici mental și mai pregătiți de jocul de la Oradea. Dacă eram căzuți, nu am fi câștigat aceste două meciuri. Voiam să luăm un meci și acolo, dar știam că finala nu se termină în două sau trei partide. Trebuie să rămânem puternici, să fim constanți și să ne luptăm pentru a fi prima echipă ce ajunge la patru victorii”, a precizat Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania.

Urmează încă 3 partide, iar echipa care ajunge la 4 victorii va fi campioană.

Comentarii Facebook