Duminica 22 Decembrie

U BT a învins clar pe Rapid, acasă! Ar fi nevoie de mai mulți spectatori - FOTO


U-Banca Transilvania a câștigat clar meciul cu Rapid. Scorul final a fost de 79-56, iar acum clujenii se pregătesc pentru debutul în EuroCup. Numărul spectatorilor nu a fost foarte ridicat, dar cu siguranță fanii se vor revanșa la meciurile din Europa.

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania: ”A fost un meci intens, mai ales în prima lui jumătate. Nu am evoluat cum ne doream, le-am permis adversarilor prea multe recuperări. În repriza a doua am mai corectat puțin la nivelul apărării și asta s-a văzut. Am primit doar 17 puncte în sferturile trei și patru, ceea ce spune multe despre dorința noastră. Mă bucur pentru această primă victorie în Liga Națională, mergem mai departe și ne pregătim de jocul de miercuri din EuroCup”. 

Emanuel Cățe, jucător U-Banca Transilvania: ”M-am simțit foarte bine, mă bucur că am debutat în sfârșit după un presezon lung, în care nu am jucat în sala noastră. Cred că am respectat în mare parte planul jocului. Rapidul a jucat foarte bine de la început. Într-un final am deschis jocul și ne-am îndeplinit obiectivele. În sferturile trei și patru am ajustat apărarea și am reușit să îi oprim. Am comis două faulturi consecutive, la ultimul am simțit că sunt aproape să fur mingea. Nu trebuia să se întâmple asta, voi învăța pe viitor. Ne așteaptă primul meci din EuroCup și cred că a fost bine că am debutat acum acasă. Ne va ajuta acest lucru. Turk Telekom nu mai are nevoie de nicio prezentare, va fi un meci greu, dar vom fi pregătiți”. 

Comentarii Facebook