U-BT Cluj luptă pentru Cupa României! Clujenii vor să aducă trofeul acasă! Mihai Silvășan: „Cred că avem șansele noastre și ne vom lupta să câștigăm”


U-BT Cluj începe turneul final al Cupei României cu un meci împotriva celor de la CSO Voluntari, marți, 12 februarie, de la ora 17:00, în sferturile de finală. 

La ora actuală, CSO Voluntari se situează pe locul doi în Liga Națională, cu un bilanț de 15 victorii și 5 înfrângeri. 2 dintre acestea au fost provocate de către U-Banca Transilvania, tur-retur. Pe de altă parte, ilfovenii au strălucit în European North Basketball League, acolo unde au încheiat grupa A pe poziția secundă. Astfel, CSO Voluntari va juca în sferturi cu puternica Legia Varșovia. 

Pe de altă parte, pentru a ajunge la turneul final al Cupei, CSO Voluntari a depășit-o pe Corona Brașov. Ilfovenii mizează pe jucătorii americani, dintre care se remarcă Lewis Sullivan, Justin Davis și Michael Caffey. Trupa lui Ainars Bagatskis stă însă bine și la capitolul autohtoni, mizând pe Alex Olah, Lucas Tohătan și Laszlo Polyak, baschetbalist maghiar, cu cetățenie română. 

CITEȘTE ȘI: Spectacol la Cluj! U BT și-a năucit adversara, câștigând la aproape 50 de puncte diferență. Căpitanul Patrick Richard a revenit după 3 luni de accidentare

Băieții de la U-BT Cluj au primit vești bune înaintea Cupei României. Patrick Richard a revenit oficial pe teren săptămâna trecută și poate fi folosit în aceste meciuri importante. De altfel, căpitanul nostru s-a evidențiat în partida CSM Constanța, când a înscris 11 puncte.

Disputa de miercuri va fi condusă de o brigadă alcătuită din Ciprian Stoica, Alin Faur și Mate Stretea. De evidențiat faptul că, în meciurile din Cupa României, echipele sunt obligate să utilizeze în permanență doi jucători autohtoni pe teren.

Antrenorul clujenilor, Mihai Silvășan, a declarat că au un singur gând și acela este să câștige trofeul. 

 „Mergem la Final 8 cu un singur gând, și acela să câștigăm trofeul. E unul dintre obiectivele noastre, așa că trebuie să fim concentrați și să jucăm un baschet de calitate. Gândul nostru se îndreaptă numai spre meciul cu CSO Voluntari. Jucăm cu o echipă bună, competitivă. Chiar dacă i-am învins de două ori, asta nu înseamnă nimic. Condițiile sunt diferite în Cupa României, e un singur meci și trebuie să fim pregătiți pentru orice. Focusul nostru este pentru a avea o apărare puternică și a juca intens. Adam Mokoka încă este puțin accidentat, nu este refăcut 100%. Probabil el va lipsi în primul meci. Cred că avem șansele noastre și ne vom lupta să câștigăm”, a spus Mihai Silvășan. 


Comentarii Facebook