Duminica 22 Decembrie

U BT Mobitelco vrea victoria în meciul 3 și 4 cu Asesoft Ploiești. Suporterii sunt chemați la Sala Sporturilor

 

”U” BT Mobitelco va juca joi, 22 mai, de la ora 20.15, meciul al treilea al semifinalei cu Asesoft Ploiești.

 

Darius Hargrove crede că Universitatea are forța de a câștiga ambele meciuri de pe tere propriu. ”Sper sa jucam bine in ambele meciuri, la Ploiesti am aruncat bine in primul joc, dar in al doilea baietii au fost obositi. Imi doresc sa nu fie la fel si acum, dar, chiar si daca se va intampla la fel, vom avea sansa meciului 5. La Ploiesti, in primul meci, nu putem spune ca a fost noroc, insa daca vom arunca la fel, sunt convins ca nimeni nu ne poate invinge. Ploiesti este o echipa buna, are 8-9 jucatori cu multa experienta, va fi greu sa ii invingem, insa suntem pregatiti”, a spus jucătorul, care se așteaptă la susținea fanilor.

 

Dorin Pintea, antrenorul principal, a spus care crede că vor fi atuurile clujenilor. ”Cred ca sansa noastra in aceste meciuri este o aparare buna si agresiva, sper sa ne adjudecam cele doua meciuri. Mi-as dori foarte mult sa multumesc in primul rand suporterilor, care ne-au sustinut tot campionatul! Avem nevoie de suportul tuturor care iubesc baschetul, mai ales in primul meci, ii invit sa vina sa ne sustina, deoarece stim ca ei pot face diferenta in aceste doua meciuri”, a adăugat Pintea.

 

Președintele executiv al clubului, Mircea Cristescu, a spus că echipa sa are probleme cu faptul că unii jucători nu au experiență. ”Sparks este, ca orice rookie, exploziv la inceput. Josh este mai special, pentru ca are un fizic de extrema, dar a jucat in colegiu mai mult pe pozitia 5. La meciurile din Ploiesti, mai ales, s-a si speriat putin. Fiind tanar, neavand maturitatea acestor meciuri. L-a luat putin mai tare Burlacu, i-a si rupt tricoul, fara sa vrea probabil, si s-a speriat. Sper ca acum, fiind acasa, va fi mai increzator. Jucatorii straini nu constientizeaza cand vin in Romania, iar aceasta este lupta noastra, a antrenorilor si a conducerii, sa ii aducem la realitate”, a spus președintele executiv al U BT Mobitelco .

Comentarii Facebook