Duminica 22 Decembrie

U Cluj a intrat în INSOLVENȚĂ! Walter mizează pe banii din drepturile de televizare

 

U Cluj a intrat în insolvență, după ce Tribunalul Comercial Cluj a aprobat cererea acționarului majoritar Ioan Mărginean.

 

Insolvența este unica soluție. Aceasta este singura soluție ca societatea să se poată reorganiza”, a mai spus Daniel Ștefănică, avocatul lui Ioan Mărginean și Florian Walter.

 

În următoarea perioadă urmează fie pus în aplicare un plan de reorganizare, o dată cu intrarea în insolvență și deblocarea conturilor. Avocatul Daniel Ștefănică a declarat că echipa va încasa bani din ”drepturile de televizare, vânzarea de bilete, publicitate și vânzarea de materiale promoționale”. 

 

U Cluj ar urma să încaseze din drepturile de televizare circa 1,3 milioane de euro din drepturile de televizare pentru sezonul trecut.

 

Cel mai mare creditor al echipei este chiar Florian Walter, care ar fi trebuit să fie investitor la U Cluj. Walter are de recuperat 4 milioane de euro, așa că cei mai mulâi bani se vor opri în conturile lui, ținând cont și de faptul că ca controla procedura de insolvență, fiind ”stăpân” la masa credală (a celor care au de recuperat bani de la U Cluj). 

 

În acest moment, Florian Walter are de recuperat 4 milioane de euro de la U Cluj, bugetul de stat circa 1,5 milioane de euro, societatea Cluj Arena, circa 500 de mii de euro și societatea Scutul Negru alți 500.000 de euro.

Comentarii Facebook