Duminica 22 Decembrie

U Cluj a transferat doi portughezi


Mijlocașul de bandă stângă Hugo Firmino (30 de ani, foto: stânga) și fundașul central Inacio Miguel (23 de ani, foto: dreapta) au semnat cu U Cluj pentru două sezoane. 

Firmino vine din liga secundă portugheză, de la Cova Piedade (locul 13), formație pentru care a înscris 6 goluri în sezonul trecut, după o carieră în care a jucat mai ales în țara natală, dar și în Cipru, pentru AEL Limassol. 

Fotbalistul originar din Lisabona a efectuat deja primul antrenament sub comanda lui Cristi Dulca și anunță că are planuri dintre cele mai îndrăznețe la “U”.  

Deși sunt un jucător cu experiență, am fost repede convins să accept această nouă provocare. Îmi place mult ceea ce am văzut până acum la Cluj, un oraș universitar, un club de tradiție, unde există condiții foarte bune pentru performanță. Sunt convins că vom trece rapid peste Liga a II-a, dacă ne pregătim foarte bine, dacă vom fi un grup unit. La primul antrenament am remarcat și calitate la coechipierii mei, si tinerețe și experiență, sunt niște băieți foarte ok. Avem nevoie de suporterii lui “U” Cluj în număr mare la stadion, să ne susțină și să ne poarte spre victorii. Sunt un fotbalist care vrea să câștige mereu, dar căruia îi place și fotbalul-spectacol. Îmi place să muncesc sub presiune, deoarece valoarea unui fotbalist e relevantă mai ales atunci. La ceea ce înseamnă astăzi acest club și acest oraș, nu avem decât varianta promovării”, ne-a declarat Firmino. 

Fundașul central Inacio Miguel a fost legitimat ultima dată la formația secundă a celor de la Braga. 

Mă bucur că am venit la “U” Cluj. Condițiile de aici sunt cel puțin similare celor de la Braga. Am găsit un grup foarte plăcut. Când am primit oferta, am căutat să obțin informații rapide despre ce este aici. Aproape pe loc m-am hotărât să accept, când am văzut ce istorie are “U” Cluj, ce suporteri fanatici și ce infrastructură. Îmi place agresivitatea, sunt un luptător și vreau să promovăm, iar anul viitor să ne luptăm pentru cupele europene”, a completat noul fotbalist al “Șepcilor roșii”.

José Costa și Alex Pop sunt ceilalți doi jucători care s-au înțeles, până acum, cu Universitatea, în timp ce Cosmin Dur-Bozoancă a ales să își prelungească angajamentul cu clubul nostru pentru încă un sezon. 

Comentarii Facebook