Duminica 22 Decembrie

„U” Cluj - Hermannstadt 3-1. Ploaie de goluri în prima repriză. „Moțul” a stabilit un obiectiv îndrăzneț pentru acest sezon din Superligă


Universitatea Cluj a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 3-1, duminică seara, pe Cluj Arena, într-o partidă din etapa a doua a Superligii de fotbal. „Moțul” a stabilit un obiectiv îndrăzneț pentru acest sezon și a anunțat că vrea să o ducă pe „U” în play-off-ul Superligii.

''U'' a deschis scorul prin Vladislav Blănuţă (7), cu o lovitură de cap la centrarea lui Dan Nistor. Clujenii au majorat diferenţa prin Nistor (20), dintr-un penalty acordat după un henţ comis în careu de portughezul Tiago Goncalves la centrarea lui Vadim Raţă. Blănuţă a realizat dubla (37), după ce portarul Cătălin Căbuz a respins şutul lui Ovidiu Bic.

Golul sibienilor a fost înscris de Florin Bejan (41), cu o lovitură de cap, după un corner executat de Ronaldo Deaconu.

f2.jpg

„Sunt foarte mulțumit și vreau să-i felicit, pentru că a fost un joc greu, am avut mari emoții. A fost și primul meci în fața fanilor noștri. Cei care au venit de pe bancă au intrat și cu atitudine. A fost o victorie muncită, meritată.

Mi-a plăcut că ne-am organizat bine, am jucat la rezultat și cred că a fost o victorie muncită și meritată.

Blănuță e un jucător bun, de perspectivă, se vede că are calitate. E un început care te ajută ca atacant, dar cred că are potențial și poate mult mai mult. Cred că-i lipsește ritmul și pregătirea.

Avem un lot care are calitate, valoare. Avem un cuvânt greu de spus în acest campionat, dar trebuie să rămânem umili, modești. Un astfel de joc aduce lumea la stadion, jucătorii au câștigat respectul publicului.

Lotul arată mult mai bine decât anul trecut, e mai valoros, sunt jucători care au experiență și mai au de oferit multe în Liga 1. Sunt alte pretenții, așteptările sunt mari. Avem obiectiv calificarea în play-off, vrem să ridicăm nivelul. Este clar că lumea își dorește altceva.

Poate să mai luăm un fundaș central pentru că a plecat Thalisson, iar lotul va fi ce trebuie”, a declarat Neluțu Sabău, la finalul meciului. 

Comentarii Facebook