Vineri 22 Noiembrie

U Cluj se mută la Buzău. Anamaria Prodan a semnat cu Primăria un acord VIDEO

 

Anamaria Prodan a anunțat că a semnat un acord cu Primăria din Buzău pentru ca U Cluj să joace acolo meciurile de acasă.

 

Înțelegerile pe care Prodan a susținut că le are și cu Jean Pădureanu, de a muta echipa la Bistrița, și cu autoritățile de la Craiova, pentru a muta echipa pe stadionul Ion Oblemenco, s-au dovedit a fi neadevărate.

 

Fanii din Craiova susțin că Anamaria Prodan MINTE: U Cluj nu vine AICI

 

Anamaria Prodan este prezentă la Buzău unde a semnat acest acord pentru mutarea echipei U Cluj. ”Șepcile roșii” vor folosi stadionul echipei Gloria Buzău.

 

Contractul dintre Universitatea Cluj și echipa Gloria Buzău prevede folosirea în mod gratuit a stadionului din localitate, iar încasările de pe bilete vor fi împărțite în cotă egală. 

 

Anamaria Prodan a declarat că jucătorii se vor muta la Buzău și își vor căuta locuințe. ”Regret ceea ce se întâmplă și îmi cer scuze de la suporteri, dar nu puteam să stau și să las să dispară echipa. La Buzău am găsit înțelegere. Pot juca gratis, cu toate utilitățile plătite de Primărie”, a spus Prodan

 

La conferința de presă a participat managerul U Cluj, Anamaria Prodan, și președintele echipei Gloria Buzău, Dan Tulpan.

 

Anamaria Prodan se va întâlni azi și cu primarul și cu președintele Consiliului Județean Buzău.


Comentarii Facebook