Duminica 22 Decembrie

”U” Cluj și CFR se confruntă în semifinala Cupei României: ”Este momentul faptelor”


Universitatea Cluj și CFR Cluj se vor confrunta, miercuri sreară, în semifinala Cupei României.

Totuși, ambele echipe se confruntă cu probleme, CFR-ul fiind pe ultimul loc în clasament după ce echipa a fost depunctată de FRF, iar ”U” și-a schimbat antrenorul cu doar câteva zile înainte de partidă.

Noul tehnician al celoir de la ”U”, Adrian Falub, susține că echipa sa nu este favorită în prima manșă a duelului cu CFR-ul, însă acesta a venit la echipă cu misiunea de a o salva de la retrogradare și de a ajunge în finala Cupei.

"E momentul faptelor, nu a vorbelor. Trebuie să trecem peste ceea ce înseamnă antrenorul Falub, e momentul ca toţi să acţionăm. Toţi jucători trebuie să înţeleagă că activează la un club mare, un club de tradiţie. Cât timp am fost în afara antrenoratului am fost cel mai mare suporter al echipei. Acum trebuie să gândesc din alt unghi. Avem un meci extraordinar de greu mâine (miercuri - n.red.), şi nu cred că suntem favoriţi. Ei au jucători care au terminat turul pe locul doi, noi trebuie să ne arătăm valoarea. "U" nu-şi are locul în Liga a II-a. Trebuie să ne salvăm", a spus Adi Falub la prezentarea sa oficială.

Partida dintre ”U” Cluj și CFR se va disputa miercuri seară, de la ora 21.30, pe stadionul din Gruia.

Comentarii Facebook