UDMR face plângere penală împotriva suporterilor care au ars la Cluj steagul Ungariei
UDMR a anunțat că va face plângere penală împotriva suporterilor FC Rapid, care au aprins un steag al Ungariei la meciul cu CFR Cluj.
”UDMR va intenta plângere penală împotriva suporterilor echipei Rapid care, la meciul de fotbal de luni cu CFR 1907 Cluj, au dat foc steagului Ungariei şi a depus un denunţ cu autor necunoscut la Poliţie şi Federaţia Română de Fotbal. În plângerea penală adresată procurorilor clujeni este invocat articolul 317 al Codului Penal, conform căruia instigarea la discriminare, la ură pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, a precizat secretarul general al Uniunii, Kovacs Peter
Kovacs a invocat în plângerea trimisă la Poliţia Română articolele 10 şi 20 ale Legii nr. 4/2008, care interzic suporterilor la competiţiile sportive să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea ori scandarea de injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare împotriva celorlalţi spectatori.
”De asemenea, în baza aceleiaşi legi, monitorii de securitate care supraveghează comportamentul spectatorilor trebuie să interzică afişarea în arena sportivă a simbolurilor, sloganurilor ori textelor cu conţinut obscen sau care incită la denigrarea ţării, la xenofobie, la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel, indiferent pe ce suport ar fi inscripţionate acestea”, a mai spus secretarul general al Uniunii, Kovacs Peter.
7 Comentarii
@Gura mica minoritatea!: Pe undeva ai dreptate, poate ambasada Ungariei ar trebuii sa faca plindere, iar
articolul 317 al Codului Penal, conform căruia instigarea la discriminare, la ură pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, ar trebuii sa se aplice tutror care… Citeste mai departe
NU E STEAGUL UNGARIEI,POATE AL ITALIEI !
il doar pe suporterul ala fix in **** de ungaria si de maghiarimea din tara. el a ars steagul doar impotriva cfrului. De vina este oierul becaliot, el tot spune ca cfr este echipa ungureasca. pentru ca se uita in gura oierului l-as condamna pe suporter, altfel nu.
In afara de mitici, altcineva nu face provocari din astea.
Oameni fara creier! Niste *****i, niste mitici... De ce trebuie sa se incite aiurea? Greu cu tara asta si cu oamenii astia...
VADIM presedinte si FUNAR prim ministru!!!Asa am scapat de minoritatea asta care daca se crede discriminata poate sa plece la budapesta fara probleme
UDMR sa nu uite ca traieste in Romania! nu are nicio treaba cu steagul ars,asta nu inseamna ca suntem de acord cu acest gest,rasist.UDMR sa-si aduca aminte ce masuri au luat cind a fost arsa o papusa reprezentindul pe Avram Iancu de un etnic maghiar!