Duminica 22 Decembrie

Un fotbalist si-a vazut visul cu ochii: de la FC Ardealul Cluj la Espanyol Barcelona, in Primera Division

Portarul Dinu Bogdan Moldovan, pregatit la scoala de fotbal Ardealul Cluj a ajuns in lotul echipei Espanyol Barcelona .

 

Transferat in 2007, pe cand avea doar 17 ani, Dinu a fost recent promovat in prima echipa de antrenorul argentinian Mauricio Pochettino.

 

El va avea de infruntat o concurenta acerba pentru a prinde prima formatie, ceilalti doi portari ai formatiei fiind camerunezul Kameni, care a castigat Cupa Africii cu echipa nationala si argentinianul Dario Alvarez, fost component al echipei Rosario Central.

 

Dinu a evoluat in echipa de divizie secunda a clubului, s-a pregatit cu calm si multa ambitie, iar cand? sansa i s-a aratat prin plecarea portarului Xavi Ruiz a stiut sa profite de ea.

 

Nascut la Alba Iulia in 1990 , Dinu are 1,88 metri si 72 de kg. El a fost descoperit de oficialii echipei spaniole la un turneu de tineret si initial a ezitat sa plece in Spania, din cauza limbii si a lipsei parintilor. Ceea ce l-a determinat sa riste a fost faptul ca un alt roman, Alexandru Maxim, a fost si el selectionat de catalani, cei doi devenind buni prieteni si vecini de palier in Spania.

 

Dinu Bogdan Moldovan nu este primul roman care ajunge la Espanyol, de-a lungul timpului alti patru romani fiind prezenti in echipa catalana: Florin Raducioiu, Catalin Munteanu, Costel Galca si Claudiu Raducanu. Idolul sau nu este insa nici unul din acesti jucatori ci desigur, un portar, si nu oricare, ci chiar Iker Casilllas, portarul campioanei mondiale si al Real Madrid.

 

Selectionarea sa in campionatul tarii care detine titlul mondial este un motiv de mandrie pentru scoala de fotbal clujeana care a mai lansat si alti jucatori de valoare, cel mai recent succes fiind Mihai Radut , mijlocasul ajuns la International Curtea de Arges, convocat in luna mai la nationala de Razvan Lucescu.

 

Foto : Dinu si colegul sau Max

Comentarii Facebook