Duminica 22 Decembrie

Un nou succes pentru U-BT în campionat! Clujenii sunt la a 10-a victorie consecutivă


Campioana U-BT Cluj-Napoca a bifat a zecea victorie consecutivă în acest sezon al Ligii Naţionale de baschet masculin, 88-85 (15-25, 27-18, 27-21, 19-21) cu CSO Voluntari, vineri seara, pe teren propriu, în etapa a 12-a. 

Cu două minute şi 14 secunde înainte de final scorul era egal, 80-80.

Bryce Jones, cu 20 puncte, 4 recuperări, 6 pase decisive, şi Emanuel Căţe, 11 puncte, 11 recuperări, au fost cei mai buni de la ''U''.

Rashard Marque Odomes a fost MVP-ul oaspeţilor, cu 26 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive.

,,Sincer, nu am făcut un meci prea bun, însă sunt extrem de mândru de felul cum am evoluat în repriza a doua. Este o perioadă complicată din multe puncte de vedere.

Ultimele 10-12 zile au fost chiar grele, dar trebuia să ne agățăm de ceva și ne-am agățat de o atitudine extraordinară în repriza a doua. Evident, sunt multe detalii tactice care nu m-au mulțumit, însă în momentul de față e foarte important să ne regăsim foamea de victorii, pe care poate că am pierdut-o puțin cu toții. Trebuie să ne ajutăm unii pe alții să ne găsim motivația, să ne ridicăm împreună.

Doar așa vom ieși cu capul sus din perioada următoare, care e grea. Fiecare meci de acum înainte e ca o finală dacă vrem să ne luptăm la primele două locuri. E foarte important să câștigăm meciurile de acasă. Am avut și azi o absență, și anume D.J. Seeley, care e bolnav.

Se simte încă destul de rău, dar nu e nimic grav. Karel nu s-a antrenat, are o mică entorsă. Toate aceste lucruri fac parte din viața echipelor și trebuie să depășim orice problemă cu bine.”, a declarat Mihai Silvășan, antrenorul U-Banca Transilvania.

Datorită acestui rezultat, campioana României a ajuns la un bilanț de 10-0 în campionat. De partea cealaltă, oaspeții au opt victorii și trei înfrângeri.

În următoarea rundă, U-BT Cluj-Napoca se va deplasa pe terenul lui SCM Timișoara, în timp ce CSO Voluntari va juca acasă cu CS Rapid București.


Clasamentul Grupei A

1. U-BT Cluj-Napoca 20 puncte (10 jocuri)

2. CSO Voluntari 19 (11)

3. CS Rapid Bucureşti 17 (10)

4. CSM Corona Braşov 16 (10)

5. SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timişoara 14 (9)

6. CS Dinamo Bucureşti 14 (10)

7. CSM Târgu Jiu 13 (9)

8. CSM Galaţi 12 (11)

9. ABC Laguna Bucureşti 10 (10)


Comentarii Facebook