Universitatea Cluj și CFR Cluj continuă să surprindă! Mai mulți jucători de la ambele echipe, incluși în echipa ideală
Universitatea Cluj și CFR Cluj au câte doi jucători incluși în echipa ideală a etapei cu numărul 28 din Superliga. Jucătorii aleși în echipa ideală sunt Iulian Cristea și Gabriel Simion de la „U” Cluj și Matei Ilie și Meriton Korenica de la CFR Cluj.
În momentul de față, Universitatea Cluj se află pe locul 2 în Superliga cu 51 de puncte, fiind la un singur punct distanță de FCSB. Mai mult, în cele 28 de etape jucate, „studenții” au reușit să marcheze 42 de goluri, la fel ca FCSB.
CFR Cluj se află pe locul 3 în Superliga cu 50 de puncte, având 49 de goluri marcate. „Feroviarii” trec printr-o perioadă destul de bună, având în vedere că în ultimele cinci meciuri au reușit să câștige 3 și au remizat de 2 ori.
Echipa etapei a 28-a din Superligă:
Portar
Roland Niczuly (Sepsi OSK Sf. Gheorghe)
Fundași
Denis Haruţ (Sepsi OSK Sf. Gheorghe)
Iulian Cristea (Universitatea Cluj)
Matei Ilie (CFR 1907 Cluj)
Tiago Gonçalves (FC Hermannstadt)
Mijlocași
Meriton Korenica (CFR 1907 Cluj)
Gabriel Simion (Universitatea Cluj)
Baba Alhassan (FCSB)
Claudiu Petrila (FC Rapid 1923)
Atacanți
Jordan Gele (FCSB)
Alisson Safira (CS U Craiova)
Antrenor: Elias Charalambous (FCSB)
0 Comentarii