Duminica 22 Decembrie

Unsprezece jucători OUT de la U Cluj după ce echipa a ratat șansa de a fi în preliminariile cupelor europene în sezonul viitor


Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a pierdut barajul pentru Europa în fața Universității Craiova, la loviturile de departajare.

Însă, trupa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău (55 de ani) ar putea întâmpina și mai multe dificultăți în a-și atinge obiectivele în sezonul viitor. Concret, de la formația ardeleană ar putea pleca cel puțin ”o echipă întreagă” în vară, iar, în acest context, omogenitatea de la nivelul lotului va scădea vertiginos. 

Potrivit Sport.ro, după ce l-au vândut pe Daniel Popa (28 de ani) la FCSB, Universitatea Cluj ar urma să le rezilieze contractele portarului Plamen Iliev (32 de ani) și fundașului central Andrei Pițian (28 de ani). 

De asemenea, pe lista „plecărilor” se mai adaugă împrumutații Ante Roguljic (28 de ani), Ștefan Pănoiu (21 de ani) şi Marco Rus (21 de ani) care la sfârșitul acestei stagiuni se vor întoarce la echipele de care aparțin, adică Universitatea Craiova, Rapid București, respectiv Coventry. 

Totodată, din lotul Universității Cluj ar urma să nu mai facă parte din sezonul viitor Gabriel Simon (26 de ani), Filip Ilie (21 de ani), Dragoș Tescan (24 de ani), Andrei Peteleu (31 de ani) și Kevin Doukoure (25 de ani).

În acest moment, situația lui Alex Chipciu (35 de ani) este una incertă. Dorit de Gigi Becali la FCSB, veteranul ”Șepcilor Roșii” trebuie să aleagă în vară dacă rămâne în Ardeal sau va merge la trupa ”roș-albastră”. 

Chipciu mai are contract cu ”U” Cluj până la sfârșitul sezonului viitor, astfel că, pentru a-l aduce, ”latifundiarul din Pipera” trebuie să plătească o sumă de bani în schimbul fotbalistului de 35 de ani. 

Comentarii Facebook