Duminica 22 Decembrie

Urcare fulminantă a Alexandrei Dulgheru în topul WTA după finala cu Wozniacki



Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru a avut parte de o urcare fulminantă în ierarhia mondială în urma finalei turneului de la Kuala Lumpur, disputată duminică împotriva Carolinei Wozniacki.

Deși a fost învinsă de către numărul 5 mondial, românca a reușit să urce 22 de poziții în clasamentul mondial, până pe locul 72, potrivit topului publicat luni de WTA.

Simona Halep rămâne cea mai bine cotată jucătoare din România, în top 100 mai fiind incluse Irina-Camelia Begu, pe locul 34, și Monica Niculescu, pe locul 68.

Comentarii Facebook