Va câștiga CFR Cluj titlul de campioană a României? Balaj, încrezător că echipa din Gruia va rămâne pe locul 1: „Este o cursă lungă”
CFR Cluj se află pe primul loc în Superliga, după ce a reușit să o învingă pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-0 în etapa a 18-a.
Cristi Balaj, președintele echipei din Gruia, a declarat că pentru moment, obiectul echipei este calificarea mai departe în play-off.
„Campionatul este lung, este o cursă lungă. Eu zic că da (n.r. ajungem în play-off), acum orice se poate întâmpla în fotbal. Avem o echipă care merită să fie în play-off. Eu mă bazez pe valoare jucătorilor și am încredere în echipă. Dacă câștigam și cu Rapidul, sigur am fi arătat mult mai bine”, a spus președintele ardelenilor.
De asemenea, Cristi Balaj a vorbit și despre jucătorii care au reușit să se mobilizeze exemplar în meciul cu Craiova, reușind să câștige cu scorul de 2-0.
Jucătorii pe care i-am adus în vară au început să formeze o echipă. E normal ca atunci când vin foarte mulți jucători noi să ai nevoie de timp. Suntem echilibrați și noi cei care am fost în echipă, toți le-am explicat jucătorilor ce înseamnă CFR Cluj. Deac și Camora au fost și ei acolo. Atunci când asiguri condiții bune este normal să ai și pretenții. O să o tratăm ca pe o echipă care e în prima parte a clasamentului”, a spus Cristi Balaj, potrivit digisport.ro.
0 Comentarii