Duminica 22 Decembrie

Vasile Miriuță iese la atac: ”Nu ne mai bate nimeni la Cluj”



Noul tehnician al echipei CFR Cluj, Vasile Miriuță, promite că va aduce titlul în Gruia în 2015 și spune că până atunci echipa va fi imbatabilă pe terenul propriu.

Miriuță nu se teme de Steaua, în ciudat faptului că vor relua campionatul cu 11 puncte diferență.

Este limpede că trebuie să am rezultate pentru a sta cât mai mult la Cluj. Eu sunt în ascensiune, am mult aer curat în plămâni, fiindcă realizez că e cea mai mare provocare din cariera mea de tehnician de până acum.

Obiectivul meu din acest moment este acela de a readuce CFR-ul în preajma podiumului, să forțăm calificarea în cupele europene, iar apoi, în ediția viitoare să luăm campionatul. Da, da, nu este o fabulație. Am un lot foarte bun. De exemplu, în primăvară, nu ne va bate nimeni la Cluj”, a spus Miriuță pentru gsp.ro.

Antrenorul a spus că îl va ține pe Ricardo Cadu drept căpitanul echipei, spunând despre portughez că este mâna lui dreapta.

Cadu va rămâne căpitanul echipei, atât timp cât eu voi fi la această formație. E mâna mea dreaptă, puntea mea de legătură cu lotul”, a mai spus Miriuță.

Comentarii Facebook