Zilele lui Dan Petrescu la CFR Cluj sunt numărate! Neluțu Varga, hotărât să renunțe la „Bursuc”: „Se vor despărți”
Neluțu Varga, patronul CFR Cluj, va avea o întâlnire decisivă luni, 23 decembrie! Se știe deja numele tehnicianului care îl va înlocui dacă acesta pleacă din Gruia.
Situația de la CFR Cluj nu este deloc bună. Luni, 23 decembrie, patronul Neluțu Varga și Dan Petrescu vor avea o întâlnire decisivă în ceea ce privește continuarea colaborării. Horia Ivanovici a dezvăluit cine va prelua echipa dacă „Bursucul” pleacă.
Deși ardelenii au încheiat anul cu o victorie (3-2 cu Oțelul), fanii echipei i-au cerut demisia lui Dan Petrescu chiar de ziua lui.
„Astăzi este întâlnirea decisivă între Neluțu Varga și Dan Petrescu. Dacă nu se întâmplă nimic ieșit din comun, se vor despărți. Șansele să se despartă sunt mai mari.Dan Petrescu este obosit, iar Neluțu Varga este nemulțumit de joc. Clauza este de 400.000 de euro, Neluțu îi dă lui Petrescu doar 100.000. Din cauza acestei clauze, este posibil ca Dan Petrescu să rămână. Dacă acesta pleacă, noul antrenor va fi Mandorlini, cu 12.000 de euro salariu pe lună. Chivu are pretenții foarte mari”, a precizat moderatorul Horia Ivanovici, notează fanatik.ro.
1 Comentariu
iarasi Mandorlini....?