Preşedintele Traian Băsescu a criticat faptul că au fost oprite lucrări la Autostrada Transilvania. ”S-au oprit lucrări şi nu se găseşte contractul Bechtel. Se ascunde bine contractul Bechtel”.
Introducerea noii accize pe carburant din data de 1 aprilie, de 7 eurocenți/litru, a cauzat o creștere a prețurilor benzinei și motorinei cu aproximatv 40 bani/litru, însă un carburant a scăpat de această taxă.
Patru şefi din cadrul Direcţiei Rutiere sunt cercetaţi în cazul poliţistului care a condus cu permis fals. IGPR precizează că sunt indicii cu privire la fapte de natură penală privind încadrarea și promovarea ofiţerului Augustin Căpâlnaş.
Un clujean a luat măsuri după ce guvernul Ponta a majorat de la 1 aprilie prețul carbutanților.
Poliţiştii clujeni au început, cu greu, ancheta în cazul scandalului în care a fost implicat primarul din Mociu, Horvath Marton, membru UDMR.
O femeie din Satu Mare a fost prinsă de polițiștii clujeni pe Autostrada Transilvania, la volanul unei mașini, deși acesteia îi fusese ridicat permisul deja.
Dacă de la 1 aprilie românii vor avea de plătit mai mult pentru gaze naturale, carburanți și tigări, facturile la telefon vor veni mult mai mici din această lună.
PSD Cluj anunță că energia electrică se ieftinește cu 3% de la 1 aprilie, ceea ce înseamnă un impact pe inflație de minus 0,15 puncte procentuale.
Începând cu data de 1 aprilie, românii se confruntă cu un nou val de scumpiri, aceștia fiind nevoiți să plătească mai mult pentru o serie de buunuri și servicii.
Potrivit datelor de la Agenția Națională pentru Ocuparea Foței de Muncă, în data de 1 aprilie sunt disponibile 13.735 de locuri de muncă, la nivel național, cele mai multe fiind în București.
Clujenii speriați de majorarea prețului la carburanți au luat cu asalt benzinăriile din oraș, pentru a alimenta la prețul vechi.
Meteorologii anunță vreme frumoasă în primele zile ale lunii aprilie, cu valori termice de până la 18 grade Celsius. Clujenii vor avea parte și de vreme însorită, fără precipitații.
Primăria Cluj-Napoca va organiza acțiunea anuală de plantare de arbori, în perioada 31 martie - 4 aprilie 2014, pe Bulevardul Muncii - "Padurea Clujenilor". Actiunea face parte din proiectul multianual al municipalității de a împaduri zonele din pa
Clujenii primesc trei noi linii de transport în comun către comuna Apahida, începând cu data de 1 aprilie. De asemenea, vor fi extinse și liniile de trolieibuz până în Apahida.
Fostul premier Emil Boc a declarat că acciza la motorină va fi resimtiță de toți românii, care vor pierde lunar 50 de lei din venituri.
Președintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta în care îi cere să renunțe la introducerea accizei pe carburanți, care va intra în vigoare de la 1 aprilie.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o estimare a valorilor termice medii pentru perioada 24 martie - 6 aprilie. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Rea
A mai rămas o singură săptămână în care cei care doresc să participe la concertul legendarului Billy Idol, de pe Cluj Arena, îşi pot achiziţiona bilet cu preţ redus. Până în data de 31 martie inclusiv, fanii pot cumpăra bilete cu discou
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileț, a anunțat, luni, că prețul gazelor pentru consumatorii casnici va crește cu 2% de la 1 aprilie, urmând ca, până la finele anului, să aibă loc alte dou
Preşedintele Autorităţii Nationala de Reglementare în Energie (ANRE), Nicolae Havrileţ, a anunțat că începînd cu data de 1 aprilie prețurile la gazele naturale vor crește cu un procent de 2% pentru consumatorii casnici și cu 5% pentru cei in
Românii vor putea opta, începând cu 1 aprilie, pentru noile buletine biometrice, care vor avea implementate mai multe elemente particulare.
Majorarea accizei la combustibil aduce cu sine și o creștere a prețului de comercializare, iar Ministerul de Finanțe a anunțat cu cât se vor scumpi benzina și motorina.
Președintele Traian Băsescu s-a alăturat campaniei pornite de Partidul Mișcarea Populară împotriva majorării accizei la carburant. Șeful statului a semnat petiția inițiată de PMP, motivând că ”acciza adună bani pentru baronii locali".
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că președintele Traian Băsescu a deinformat opinia publică în legătură cu Legea energiei.
Șoferii din România vor trebui să plătească mai mult pentru un plin de benzină, din 1 aprilie.
Ţigările se vor scumpi de la 1 aprilie ca urmare a majorării accizei totale și a accizei la benzină.
Fostul premier Emil Boc a vorbit despre cea mai mare greșeală comisă de guvernul Ponta, care le întrece pe toate.
Primarul Emil Boc, președintele Asociației Metropolitane Cluj, îi solicită președintelui Consiliului Județean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, să retragă licența de transport pentru Fany.
Operatorii de telefonie mobilă și fixă vor reduce tarifele de interconectare de la 1 aprilie.
Primarul Emil Boc, președintele Asociației Metropolitane Cluj, a anunțat că, din 1 martie, autobuzele Companiei de Transport Public (CTP) Cluj vor intra în Florești, Chinteni și Ciurila.