Nouă dintre cele 12 sărbători legale vor fi în acest an în timpul săptămânii, iar celelalte trei în weekend.
Un clip cu seara zilei de 1 Decembrie surprinde foarte frumos agitația mulțimii și momentul în care s-au aprins luminile de sărbători.
Un clujean și-a parcat mașina pe strada Aurel Vlaicu, dar s-a trezit cu geamul spart și bunurile furate.
O tânără din Timișoara riscă să ajungă la închisoare după ce s-a pozat în ipostaze indecente de 1 Decembrie. Aceasta s-a fotografiat dezbracată, acoperindu-se doar cu un drapel al României.
Probabil cel mai bătrân român, clujeanul Ioan Moldovan, 105 ani, a trăit Marea Unire din 1918, războaiele Mondiale, comunismul și acum democrația.
Două autoturisme au fost sparte, în centrul Clujului, în 1 Decembrie.
Poliţiştii clujeni au fost chemați să aplaneze un conflict între soţi, în 1 decembrie, la ora 20.20, în casa unei familii de pe strada Observatorului.
Cu ocazia Zilei Naționale a României, armata a prezentat o serie de autoturisme de luptă, în cadrul paradei din București, printre care a fost prezentat, în premieră, varianta militară a Dacia Duster.
Premierul Victor Ponta a mers de 1 decembrie la Târgu Jiu, unde a fost invitat de autoritățile locale pentru a oficia aprinderea instalațiilor de iluminat de Crăciun din oraș, însă nu a avut parte de o primire călduroasă.
Un clip în care este prezentat modul sfidător prin care Primăria Târgu Mureș a sărbătorit Ziua Națională a României a fost postat pe Facebook.
Focul de artificii de 1 Decembrie, de la Cluj-Napoca, a fost filmat cu o dronă de la 200 de metri înălțime, iar imaginile sunt spectaculoase.
Statuia lui Mircea Luca a fost dezvelită în fața stadionului Cluj Arena, de 1 Decembrie, în fața a peste 1000 de fani și oficiali ai echipei.
Studenții de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca au lansat de 1 Decembrie campania ”DE ZIUA TA POARTA TRICOLORUL”.
Primăria Cluj-Napoca va restricţiona traficul rutier din centrul oraşului cu ocazia evenimentelor organizate de Ziua Naţională a României.
Primăria Cluj-Napoca anunță că, în 1 decembrie, accesul va fi liber pe patinoarul din Piața Unirii.
Apostolii Unirii vor fi srbătoriți la Cluj în acest sfârșit de săptămână. Evenimentul va avea loc la capela greco-catolică Sfântul Iosif, de la demisolul
Cu ocazia sărbătoririi a 95 de ani de la Marea Unire din 1918, la Cluj vor fi organizate depuneri de coroane și o paradă miliatară în centrul orașului.
Pro TV a decis să îi reunească pe actorii unuia dintre cele mai populare seriale de comedie românești, ”La Bloc”, pentru un episod special de 1 Decembrie.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei organizează de 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României, o serie de manifestații menite săp celebreze sărbătoarea națională.
Circa 100 de persoane au protestat la Cluj-Napoca împotriva proiectului minier de la Roșia Montană.
Clujenii sunt așteptați în zilele de sâmbătă și duminică să participe la programul de ghidaje gratuite care vor avea loc în Galeria Națională (orele 11 şi 15)
Trei camioane uriașe au străbătut orașul, aducând brazii de Crăciun, care au fost deja montați în piețele din centrul Clujului.
Bicicliștii clujeni îl vor însoți pe Moș Crăciun și în acest an în campania ”CICLO-MOȘ” pentru a-i colinda pe cei mai cuminți copii.
Capela bisericii greco-catolice din Gherla, de pe strada 1 Decembrie 1918, a fost spartă de hoți, care au furat banii din ”cutia milei”.
Primăria Cluj-Napoca a pregătit un program divers de 1 Decembrie, cu evenimente în Piața Unirii, Piața Lucian Blaga și Piața Avram Iancu.
Meteorologii anunță că temperaturile vor scădea drastic până la 1 decembrie, atingând valori de până la -8 grade Celsius. Vremea se răcește și la Cluj, primele ninsori fiind prognozate de săptămâna viitoare.
Candidatul PDL care a ratat șansa de a fi deputat, Adrian Papahagi, a prezentat la Cluj ”Pactul pentru Transilvania şi Banat”, ”un contract de încredere între cetăţeni şi politicieni, dictat de interesul naţional şi de nevoile specifice ale
În zilele de sâmbătă și duminică Muzeul de Artă Cluj-Napoca îi așteaptă pe clujeni să participe la programul de ghidaje gratuite care vor avea loc în Galeria Națională (orele 11 şi 15).
Valentin Teodosiu a spus că nu s-ar putea descurca să trăiască cu numai 2.100 de lei pe lună, salariul de la teatru.
Un accident de circulație soldat cu pagube materiale s-a produs la intrare în cartierul Grigorescu miercuri, 18 septembrie, în jurul orei 13.00.