Polițiștii clujeni au depistat, marți seară, un conducător auto care se afla la volan sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat care și-a hărțuit verbal concubina și i-a adresat amenințări.
Cinci taximetriști de la firma Daniel Taxi sunt acuzați de un alt coleg taximetrist că l-au oprit în trafic, l-au tras jos din mașină și l-au snopit în bătaie.
La nivel național, un procent de 45,73% dintre dascăli au obţinut nota 7 sau peste la examenul naţional de Titularizare 2017.
Înscrierile la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul UBB Cluj au început și tinerii se bat pentru un loc.
Șeful Secretariatului pentru Economie de la Vatican, cardinalul australian George Pell,a fost pus sub acuzare pentru multiple abuzuri sexuale în Australia, a anunţat Poliţia din statul Victoria
Polițiștii cujenei au depistat și reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, din Satu Mare, acuzat că a comis o serie de furturi.
Un tânăr a produs panică pe strada Gârbău, din cartierul Mănăștur, după ce a ieșit în public cu o sabie ninja și un topor.
Un șofer a fost depistat de polițitșii din cadrul Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale din Poliţia Română în timp ce se afla beat la volan, pe autostrada A2.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o estimare a valorilor termice medii pentru perioada 11-22 iulie.
Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj-Napoca anunță zboruri spre o metropolă cu aproape 19 milioane de locuitori.
Conducerea Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj anunță că, începând cu 18 iulie 2016, operatorul aerian Atlasglobal va opera pentru prima dată zboruri regulate pe ruta Cluj-Napoca – Istanbul – Cluj-Napoca,
Procurorii DNA l-au trimis pe Victor Ponta în judecată în dosarul Turceni-Rovinari, alături de Dan Șova, fostul ministru al Transporturilor.
Un clujean care locuiește pe Bulevardul Eroilor a sunat la 112 pentru a reclama patru minori de etnie romă și a fost amendat cu 500 de lei.
Un grup de hoți ingenioși au reușit să tragă pe sfoară o vânzătoare din Mintiu Gherlii cu 500 lei, însă toată faza a fost surprinsă de camerele de supraveghere.
Polițiștii clujeni au depistat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un tânăr care a furat mașina unei rude din comuna Mănăstireni.
Doi tineri norocoși și-au unit destinele, sâmbătă, pe o platformă ridicată la 50 metri deasupra solului în Parcul Central din CLuj-Napoca.
Evenimente unice pentru Cluj-Napoca vor avea loc în acest weekend în Parcul Central.
Lucrările de modernizare de pe Calea Moţilor şi restricţiile de circulaţie impuse de acestea, au necesitat devierea masivă a traficului auto de pe această stradă, cu excepţia transportului în comun.
Cea de-a cincea ediție a concursului de raliu Transilvania Rally a luat startul joi seară, în Piața Unirii, din Cluj-Napoca.
Mai sunt cinci zile și platforma de 5 tone se va ridica deasupra Parcului Central din Cluj-Napoca în cea mai inedită petrecere organizată vreodată la Cluj.
Admitere UMF Cluj 2015. UMF Cluj va organiza examen de admitere în data de 22 iulie.
Artistul Erno Bartha, renumit pentru sculpturile din fân pe care le realizează, va merge pe jos până la Londra, pentru a protesta.
Cluj Capitală Europeană a Tineretului 2015 îi invită pe clujeni la o petrecere ce va fi ținută în 18 iulie, pe o platformă suspendată la 50 de metri, deasupra Parcului Central.
Opt căsătorii civile la 50 de metri în aer vor fi oficiate la Cluj-Napoca, în 18 iulie.
Procurorii Direcției naționale Anticorupție au decis să extindă urmărirea penală față de Elena Udrea, aceasta fiind acuzată de spălare de bani.
O clujeancă stabilită de câțiva ani în Italia a revenit acasă în această vară împreună cu băiețelul ei de 9 ani. Când au vrut să plece, la finalul sejurului, Poliția de Frontieră i-a blocat pe Aeroport.
Csibi Barna, secuiul care l-a ”spânzurat” pe Avram Iancu, s-a mutat din România.
Membrii trupei Semnal M anunță că regretatul toboșar Francis Solomon ”Saci” va fi dus mâine pe ultimul drum.
Poliţiştii clujeni au reţinut 24 de ore un bărbat bănuit că ar fi sustras tichete de transport C.F.R. şi 4.000 de lei de la un bărbat de 80 de ani, din Dej.