Poliţiştii clujeni au făcut percheziții la Turda în cazul unor persoane bănuite că fură parapeții metalici și gardurile de la Autostrada Transilvania.
Un accident grav de circulație s-a produs în Florești, incidentul soldându-se cu 4 răniți.
Decanul Facultății de Medicină din cadrul UMF Cluj, Anca Buzoianu, a declarat vineri, 18 iulie, că cei doi studenți, Andrei Anghel și Olga Ioppa, mergeau la un congres în Melbourne, pentru a prezenta o lucrare.
Bateristul formațiilor Semnal M și Transylvania, Solomon ”Saci” Francisc, a murit la 67 de ani.
”Caravana Filmului Românesc” are loc în centrul Clujului în perioada 18 - 20 iulie.
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Ioan Oleleu, și directorul Aeroportului Internațional Cluj, David Ciceo, s-au contrat dur la ședința Comisiei de Dialog Social de la Prefectura Cluj.
Meteorologii anunță câteva zile în care cerul va fi noros la Cluj. Nici ploile nu vor lipsi, însă de sâmbătă vremea pare să se îndrepte.
Militarii români se plâng de modul în care se efectuează retragerea din Afganistan. Soldații susțin că zborurile au fost decalate zile în șir și că au fost înghesuiți în avioane.
Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a reclamat presiuni politice după ce a amendat DD TV, post controlat de Dan Diaconescu.
ISJ a centralizat rezultatele parțiale ale examenului național pentru definitivatul în învățământul preuniversitar din județul Cluj.
Inspectoratul Școlar Județean a comunicat datele privind proba scrisă din cadrul examenului de Definitivat 2013, ce a avut loc în data de 18 iulie:
Festivalul Peninsula a început joi seara, 18 iulie, dar încă puțini oameni s-au înghesuit să ”guste” din surprizele pregătite de organizatori.
Un accident de circulație s-a produs joi, 18 iulie, în jurul orei 10.30, pe DN 1, între Gilău și Căpușu Mare.
Un grav accident de circulație s-a produs joi dimineața,18 iulie, în jurul orei 5.45, la ieșire din Gherla spre Bunești, pe DN 1C.
Organizatorii Festivalului Peninsula anunță că trupa Altar va concerta vineri, 19 iulie.
Britanicii de la Kaise Chiefs au explicat de ce nu vor mai concerta în cadrul Festivalului Peninsula de la Cluj din data de 18 iulie.
Cea mai cunoscută trupă live de dubstep din lume, Modestep, va concerta la Festivalul Peninsula, în data de 20 iulie. Duo-ul egiptean Aly & Fila mixează pe 21 iulie, precedaţi de Vlad Rusu şi Aly & Fila.
Primăria Cluj-Napoca va efectua a patra acţiune de dezinsecţie pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, în perioada 1 -18 iulie 2013. Acţiunea se va desfăşura între orele 21.00 şi 5.00. În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, d
Persoanele cu dizabilităţi vor avea acces liber la evenimentele din cadrul celei de la XI-a ediţii a Festivalului Peninsula, între 18 şi 21 iulie, din Valea Gârbăului, situată în Padurea Făget din Cluj-Napoca.
Primarul Emil Boc a declarat că, în această vară, va fi dat în folosință al doilea tronson al liniei de tramvai pe porțiunea Piața Gării - Bulevardul Muncii.
Un DJ superstar, un artist care a pus bazele dubstep-ului, două formaţii care nu pot lipsi şi o excelentă trupă de muzică live din Ungaria completează oferta Festivalului Peninsula.
La Festivalul Peninsula 2013, care va avea loc la Cluj-Napoca, va fi invitată una dintre cele mai bune trupe din Marea Britanie, care va cânta în 18 iulie.
Inspectorul şef adjunct al IPJ Cluj, comisarul şef Alexandru Mureşa, şi soţia sa, Melinda Mureșan, sunt acuzaţi de mai mulți oameni de afaceri că le-au produs un prejudiciu de 367.000 de euro.
Un meteorit ce a aterizat anul trecut în deșertul marocan, se pare că a fost aruncată de pe Marte în urma unei coliziuni de acum 700.000 de ani.
Potrivit unui sondaj realizat de Institutul Roman de Studii Sociale, peste jumătate din români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie gresită.
MAE a finalizat lista cu secţiile de votare organizate în afara ţării pentru referendum, aceasta conţinând un număr de 306 de secţii de votare, cu 5 mai mult decât lista de secţii suplimentare stabilită în 18 iulie.
Un sondaj realizat de Public-Affairsarată că peste jumătate dintre români se vor prezenta la urne la referendumul din 29 iulie.
Aminda, fosta concurentă de la Vocea României care a fost în echipa Loredanei, şi-a lansat ieri (18 iulie) primul single intitulat "Supersonic race".
Bianca Drăguşanu şi "prinţul" Adrian Cristea, unul dintre cele mai controversate cupluri din showbiz, s-au despărţit astăzi, 18 iulie după mai bine de trei ani de iubire.
upă o scurtă perioadă în care am avut parte de răcoare, temperaturile se vor ridica din nou.