Compania de Apă „Someș” a demarat lucrările de modernizare a rețelelor de apă și canalizare pe străzile Republicii, Universității și Calea Dorobanților din Cluj-Napoca.
Trei mașini au fost implicate miercuri, 12 iulie, într-un accident de circulație pe Bulevardul 21 Decembrie 1989. Se pare că ploaia a crescut volumul de trafic din oraș, iar accidentele sunt inevitabil în astfel de situații.
Clujul are, din 1 iulie, 3 linii de noapte care vor circula până la 2.00 noaptea.
Actorul Călin Nemeș, unul dintre eroii Revoluției din 1989, de la Cluj, va fi onorat la împlinirea a 30 de ani de la moartea sa, cu un tur ghidat ce prezintă povestea actorului împletită cu cea a Revoluției.
Un șofer a fost fotografiat în centrul Clujului, în timp ce conducea mașina cu un copil în brațe, în plin trafic.
Un motociclist s-a ales cu amendă de peste 1000 de lei și dosar penal în urma încălcării a mai multor reguli de conduită și circulație, pe unul din cele mai circulate bulevarde din Cluj-Napoca.
Un motociclist din Harghita a ajuns la spital după ce a făcut o manevră interzisă la intersecția strada Paris - Bulevardul 21 Decembrie 1989. Tânărul de 24 de ani a acroșat mai mulți stâlpi metalici, în jurul orei 12:35.
Primăria Cluj-Napoca a anunțat mai multe restricții de circulație în centrul Clujului. Cadrele didactice din Cluj ies din nou în stradă.
CTP Cluj-Napoca continua procesul de dezvoltare a transportului public ecologic în municipiul Cluj-Napoca, prin înlocuirea autobuzelor diesel cu troleibuze pe traseul liniei 8, P-ta M. Viteazul – Str. T. Vuia.
Taximetristul care l-a dat cu spray pe șoferul de la CTP, după un incident pe banda dedicată pentru mijloacele de transport de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, a filmat tot incidentul.
Un conflict între un taximetrist și un șofer CTP a izbucnit, marți dimineața, în jurul orei 10.00, pe banda de autobuz de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, în zona Liceului ”Janos Zsigmond”.
Primăria Cluj-Napoca anunță mai multe restricții de circulație cu ocazia evenimentelor ce se desfășoară în municipiu la începutul lunii iunie.
Cu ocazia manifestărilor publice sub egida „Sports Festival 2023”, vor fi introduse restricții de circulație în zona stadionului Cluj Arena.
În jur de 5000 de sindicaliști din Educație s-au strâns în centrul Clujului, în cadrul mitingului de joi care se desfășoară în fața Prefecturii.
Traficul clujean a fost dat peste cap joi după-amiază din cauza protestului organizat de profesorii clujeni în fața Instituției Prefectului, în contextul grevei din Învățământ.
În contextul grevei generale în rândul angajaților din Educație, Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean organizează un miting de protest pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, în fața Instituției Prefectului.
„Dimensiunea verde” a Clujului, cu care se laudă adesea administrația locală, nu pare foarte rezistentă la schimbările vremii.
O clujeancă a ajuns la UPU cu răni, după ce a căzut în troleibuzul care a încercat să evite un arbore plantat prost, pe 21 Decembrie 1989.
Mai mulți copaci au fiost rupți în urma furtunii care a lovit Clujului, duminică, 21 mai.
Primăria Cluj-Napoca anunță restricții de circulație pentru buna desfășurare a evenimentului „Zilele Clujului” 2023, care va avea loc în perioada 18-21 mai.
Ca urmare a finalizarii lucrărilor de modernizare a infrastructurii pe str. General Dragalina, incepand cu data de 18.05.2023, liniile de autobuze vor reveni la traseele de bază:
Linia de autobuz de la Aeroportul Cluj până în centrul municipiului Cluj-Napoca a fost inaugurată, marţi, aceasta fiind deservită de mijloace de transport electrice. Preţul unei călătorii este de 6 lei.
O fotografie realizată de la înălțime arată cât de aglomerat este Bulevardul 21 Decembrie 1989 la orele de vârf. Fotografia a fost realizată miercuri, 26 aprilie, la ora 16.30.
Șoferul SMURD Cluj, care în 2018, a lovit un băiat surdo-mut pe trecerea de pietoni de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, a fost condamnat cu suspendare.
Cu ocazia Maratonului Internațional Cluj-Napoca, duminica - 02 aprilie 2022, în intervalul orar 05:30 – 15:00, din cauza restricțiilor de circulație impuse, următoarele linii de transport vor circula pe trasee deviate, după cum urmează:
Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA vine în sprijinul participanților la meciul dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj care va avea loc luni, 13 martie, ora 20,30, printr-un program special adaptat acestui eveniment, pentru a facilita deplasarea di
B-dul 21 Decembrie 1989 a fost refăcut de firma Diferit SRL, în cursul anului 2022. Societatea este una care a lucrat mult cu Primăria Cluj-Napoca, și este deținută de Nicolae Petri, fost inginer al Regiei Autonome a Domeniului Public, care apoi a devenit
Un accident cu mai multe victime s-a produs luni, 6 martie, în jurul orei 17.20, pe Bulevardul 21 Decembrie 1989.
Ninsoarea puternică din ultimele zile i-au făcut pe clujeni iasă cu mașinile pe drumuri. Traficul a fost infernal în toate zonele, iar șoferi abia s-au mișcat în trafic.
Un clujean de 87 de ani și-a pus capăt zilelor, după ce s-a aruncat de la etajul 6 al unui bloc de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989.