Data de 24 ianuarie, în care se sărbătorește Unirea Principatelor Române din 159, supranumită și Mica unire, ar putea fi declarată zi liberă.
Temperaturile se vor menține destul de scăzute în perioada următoare la Cluj, potrivit meteorologilor. Aceștia anunță că vor fi ninsori abundente, în special în acest sfârșit de săptămână.
Pelicula ”Ride Along”, în care joacă și actorul român Dragoș Bucur, a debutat pe locul 1 în box office-ul din SUA.
Primăria Cluj-Napoca organizează, cu ocazia celebrării Unirii Principatelor Române, în data de 24 ianuarie, un spectacol de artificii și mai multe concerte.
CNA a aprobat, miercuri, noua grilă a TVR 1, iar unele producții au fost scoase.
Antreprenorii din Cluj pot depune cereri de finanţare nerambursabilă MINIMIS de până la 100.000 de euro din 15 ianuarie în baza Programului de finanţare neramburasabilă MINIMIS, al Guvernului României.
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a anunțat că cele mai multe medicamente incluse pe noua listă de compensate, care ar putea intra în vigoare odată cu pachetul serviciilor de bază, sunt pentru cancer, diabet, boli reumatice, prevenirea ac
Moș Nicolae vine azi, 5 decembrie, în Piața Unirii la Târgul de Crăciun. De asemenea, va fi și un concert Smiley.
Leonidas da Silva, omul care a inventat golul din foarfecă, este celebrat de Google.
Data naşterii tale îţi arată dacă vei avea mulţi bani. Află care este cifra destinului tău şi vezi ce şanse ai să ajungi o persoană foarte bogată.
Șapte persoane bănuite de trafic și consum de droguri aduse din Spania au fost reținute în județul Bistrița Năsăud. Polițiștii au confiscat canditatea de 10 grame de cannabis şi 750 grame rezină de cannabis (haşiş).
Primarul Emil Boc a primit joi, 24 ianuarie, vizita ambasadorului Germaniei, Excelenta Sa Andreas von Mettenheim.
Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis un mesaj românilor cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române.
Regia Autonomă de Termoficare (RAT) Cluj a anunțat că, joi, 24 ianuarie, între orele 6.00 și 18.00, se întrerupe apa caldă și încălzirea pe mai multe străzi din Cluj-Napoca.
Primăria Cluj-Napoca îi invită pe clujeni în Piața Unirii, joi, 24 ianuarie, cu ocazia sărbătorii Unirea Pricipatelor Române la un spectacol cu ansambluri folclorice, artiști de muzică populară și focuri de artificii.
Meteorologii au emis o prognoză pentru perioada 21 ianuarie - 3 februarie, interval în care va ninge și va fi foarte frig.
Primarul Emil Boc va apăsa butonul care va aprinde iluminatul ornamental de sărbători, miercuri seara, de la ora 19.00, în Piața Unirii.
Premierul Victor Ponta a lansat un atac dur la adresa lui Traian Băsescu.
Un barbat din Buzau a fost retinut de politisti, dupa ce a furat un carucior folosit de o persoana cu handicap, dintr-un balcon de pe Calea Manastur.
Traficantii de droguri retinuti de ofiterii din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate si Antidrog (BCCOA) erau cunoscuti ca fiind principalii furnizori de "sare de baie" din clubul After 8.
Traian Basescu se va adresa romanilor de la ora 18.15, intr-o "interventie" pe care o asteapta intreaga tara.
Locotenentul Alexandru Gheorghe a vorbit despre gestul facut de a protesta in strada, in Bucuresti, cu toate ca risca represalii pentru incaldarea legilor militare.
O serie de fotografii senzationale au fost surprinse pe cerul Scotiei, Norvegiei si Canadei, dupa cea mai mare furtuna solara din ultimii 7 ani.
U Mobitelco Cluj a pus in vanzare biletele pentru partida cu CSM Bucuresti.
Cea mai mare furtuna solara a deceniului loveste Pamanatul marti, 24 ianuarie, la ora 9.00 (GMT), anunta oficialii NOAA.
Cea de-a 11- a zi de proteste s-a incheiat la Cluj-Napoca si manifestantii anunta ca se vor intoarce in Piata Unirii marti, 24 ianuarie, de la ora 17.00.
Scoala Populara de Arte "Tudor Jarda", institutie de cultura subodonata Consiliului Judetean Cluj, organizeaza in 24 ianuarie 2012, de la ora 18.00, la cinematograful Marasti, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Romane.
Un manifest prin care clujenii sunt chemati cu miile in piata publica in data de 24 ianuarie, de la ora 18.00, a fost publicat pe pagina de Facebook "Manifestul de la Cluj: A venit vremea sa punem punct!?".
Primaria Cluj-Napoca nu va organiza in acest an foc de artificii in ziua de 24 ianuarie, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Romane.
Stagiul de pregatire pe care cei de la CFR Cluj il vor disputa in Antalya in perioada 21-28 ianuarie va costa 100.000 de euro.