Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Prof. Dr. Anca Buzoianu, a fost realeasă în funcția de Vice-Președinte pentru Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Liban în cadrul Consiliului de administrație al
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a finalizat admiterea candidaților internaționali.
Un clujean trage un semnal de alarmă asupra unor tactici folosite de unele agenții imobiliare din Cluj, pentru a scoate cât mai mulți bani de la clienți.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a primit acreditarea internațională din partea prestigioasei Agenții Independente pentru Acreditare și Rating, IAAR.
Mașina românească de recoltat lavandă, construită în cadrul unui proiect de inovare-cercetare la Cluj, a ajuns să coste mii de euro, reușind să culeagă un lan întreg în doar câteva ore.
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie ”Leon Daniello”, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a obținut din partea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate o nouă acreditare.
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, unitate sanitară care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, a fost reacreditat de către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate.
Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca a obținut cel mai mare punctaj din țară, la reacreditarea oferită de către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate.
O mare parte dintre cabinetele stomatologice vor fi nevoite să-și închidă activitatea în urma a două decizii emise de Colegiul Medicilor Stomatologi.
Directorul Festivalului de film de la Cluj, Tudor Giurgiu, a ținut să le bată obrazul unora dintre invitați pentru că cer lucruri gratuite, cum ar fi invitații, acreditări sau cazări.
Comisia Europeană va susține în următoarea perioadă proiecte de pilotare a două instrumente noi în domeniul învățământului superior: diploma europeană comună și statutul juridic european al alianțelor de universități europene.
IT -ul clujean se confruntă cu o lipsă a resursei umane, pentru că universitățile clujeni nu mai produc suficienți studenți. Concluzia s-a desprins din discuțiile avute la Cluj cu reprezentanții universităților și cei ai mediului de afaceri de deputatul S
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic, care a fost infectat cu COVID-19, i-a răspuns unui credincios, la rubrica ”Răspunsul ierarhului” de pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, dacă preoții sunt îndreptățiți să dea sfaturi privind va
Școala Spark este un liceu internațional care funcționează în sistem hibrid, care își deschide, în această toamnă, porțile pentru elevii din toată lumea.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este pe locul unu în România, în educație și cercetare economică. Ce loc ocupă aceasta la nivel mondial?
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, deschide pentru public în 15 ianuarie 2021, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, expoziția „VASILE STOICA - MARE DIPLOMAT ȘI OM DE CULTURĂ”.
Concurență mare la UMF Cluj, pe locuri destinate studenților străini
Israelul recunoaște diplomele Facultății de Medicină din Cluj-Napoca și din București
Royal School in Transylvania din Cluj-Napoca a marcat și în acest an Ziua Națiunilor Unite, printr-o serie de manifestații inedite, în cadrul unui eveniment care a devenit deja tradiție.
Asociațiile de pacienți acuză dur parlamentarii, pe care îi acuză că se tratează în străinătate și nu sunt interesați de calitatea serviciilor medicale.
EMBA University of Hull din Cluj-Napoca dă startul pentru cea de a patra generație de cursanți, formată din aproape 30 de persoane. Dintre cursanți, 1 din 4 este antreprenor şi are propria afacere.
Institutul Oncologic ”Ion Chiricuță" din Cluj-Napoca a primit denumirea de ”Clinical Cancer Center” din partea instituției de profil europene, Organisation of European Cancer Istitutes (OECI).
Fostul tenismen Ilie Năstase este în cnflict cu Federația Internațională de Tenis, drept urmare scandalul făcut la meciul de Fed Cup, România - Marea Britanie, dar și a declarațiilor rasiste la adresa Serenei Williams.
O întâmplare inedită s-a petrecut în aceste zile la TIFF, ”victima” fiind o bloggeriță din capitală, acreditată la festivalul de film.
Europarlamentarul clujean Daniel Buda solicită public demisia Rovanei Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene, deoarece România nu a atras fonduri europene.
Președintele WTA, Steve Simon, a criticat dur conducerea turneului de tenis Premier Mandatory de la Madrid, după ce Ilie Năstase a fost invitat să participe la decernarea trofeului, câștigat sâmbătă de Simona Halep.
Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa a obținut din partea A.N.M.C.S., Certificatul de Acreditare, document care reflectă calitatea actului medical și a serviciilor pe care spitalul le oferă pacienților.
Ultima școală privată deschisă în Cluj-Napoca, Royal School in Transylvania, aflată sub ”umbrela” Casei Regale a României, nu este acreditată de Agenţia Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).
Balul Operei Cluj a devenit un eveniment care apare în presă din ce în ce mai puțin și numai cu exemple negative.
Firma de pază Napoca Security dezminte informațiile vehiculate în presa centrală, conform cărora arma unui agent de pază s-a descărcat în timp ce acesta a încercat să spargă nuci cu pistolul.