Consilierii locali din Florești au respins proiectul de majorare de capital a firmei Quatro Eco Salub, care colectează deșeurile din localitate, dar care nu mai are capital pentru a funcționa.
O stație ISU - SMURD modernă și dotată cu echipamente și autospeciale de intervenție a fost dată în folosință în cursul zilei de miercuri, 30 noiembrie.
PNL Cluj a depus astăzi la Biroul Electoral de Circumscripție listele de candidați pentru Camera Deputaților și Senat pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.
Horia Șulea, primarul comunei Florești și deputatul PNL Adrian Oros cer Guvernului României să îl demită pe prefectul Gheorghe Vușcan.
Senatorul Alin Tișe a anuntat că 17 persoane din PNL Cluj și-au exprimat intentia de a se bate pentru nominalizarea partidului la functia de președinte al Consiliului Judetean Cluj.
Reprezentanții clujeni a cinci partide politice din România au semnat un protocol de colaborare privind susținerea proiectului „Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului”, alături de reprezentanții Federației SHARE.
PNL Cluj şi-a stabilit, în mare, structura de conducere paritară în cadrul viitoarei alianţe cu PDL, astfel încât cele două filiale vor avea aceleaşi funcţii şi acelaşi număr de membri în conducere.
Primarul Sibiului și președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, i-a chemat la Sibiu pe parlamentarii liberali din Cluj, în frunte cu Marius Nicioară, pe Mihai Seplecan, candidatul la funcția de președinte interimar al CJ Cluj.
Președintele interimar al PNL Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că nu demisionează. Nici președintele PNL Cluj-Napoca, Ioan Petran, nu se retrage după scorul foarte slab al PNL în municipiu.
Deputatul Adrian Oros a solicitat demisia lui Horea Uioreanu din funcția de președinte interimar al PNL, ca urmare a rezultatelor slabe de la alegerile europarlametare.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, lansează o nouă promisiune în ceea ce privește Spitalul Regional de Urgență Cluj.
Deputații au votat marți, 10 decembrie, un proiect care le conferă o super-imunitate prin amendamente la Codul Penal și abrogarea unui articol.
Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, a lansat un atac împotriva guvernanților și a parlamentarilor USL în care îi acuză de nepăsare față de situația celor 148 de angajați disponibilizați de la combinatul Mechel Câmpia Turzii.
Parlamentarii USL Cluj au scris o trimis o scrisoare deschisă conducerii FrieslandCampina România, proprietarul mărcii Napolact, prin care solicită un dialog pe tema închiderii fabricii de la Cluj.
Consilierul judeţean, Ioan Petran, a fost ales preşedinte al PNL Cluj-Napoca, la alegerile care au avut loc sâmbătă, 2 martie.
Un clujean plecat în Irlanda, unde lucrează ca şi ospătar, s-a înscris în lupta pentru şefia PNL Cluj-Napoca.
Horea Uioreanu a anunțat că nu mai candidează la șefia PNL Cluj-Napoca, dar că va susține un candidat.
Președintele Colegiului Medicilor Veterinari Cluj, Nechita Adrian Oros, l-a pus la punct pe prefectul Gheorghe Vușcan, care i-a acuzat pe medicii veterinari din cadrul DSV Cluj că sunt pe mână cu procesatorii.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că doreşte să construiască în Cluj-Napoca, un Spital Regional de Urgenţă.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu a declarat că doreşte dezvoltarea zonei turistice Cheile Turzii.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, solicită parlamentarilor clujeni sprijinul pentru finalizarea lucrărilor de la Aeroportul Internaşional Cluj-Napoca.
Biroul municipal al PNL Cluj-Napoca a stabilit în ședința de marți, 8 ianuarie, data alegerilor pentru noua conducere.
Primarul Emil Boc a declarat că Steluța Cătăniciu, candidatul USL în Colegiul 2, a fost ales deputat, beneficiind de un rest de 157 de voturi.
Daniel Buda și Adrian Papahagi și-au pierdut colegiile pe care după alegeri păreau ca sigur câștigători, în favoarea candidaților USL, Steluța Cătăniciu, și Adrian Oros.
Unele surse din PNL Cluj au declarat pentru Știri de Cluj că Steluța Cătăniciu și Adrian Oros au câștigat câte un mandat de deputat în urma redistribuirii naționale.
Liderii BNS Cluj alături de președintele Federației Sindicatelor Poșta Română, dl. Matei Bratianu au participat joi, 29 noiembrie la o întâlnire a sindicaliștilor clujeni cu candidații USL la alegerile parlamentare din Municipiului Cluj-Napoca.
USL a prezentat simpatizanților, luni, 12 noiembrie, candidații USL Cluj din Colegiul 1 Senat, deputatul Mircia Giurgiu, și la Colegiul 1 Camera Deputaților, prorectorul USAMV Cluj-Napoca, Adrian Oros.
USL Cluj şi-a lansat vineri, 9 noiembrie, candidaţii din zona de munte şi Huedin la Casa de Cultură a Municipiului Huedin în prezenţa a 350 de simpatizanţi.
USL Cluj şi-a lansat vineri, 9 noiembrie, candidaţii din zona de munte şi Huedin la Casa de Cultură a Municipiului Huedin în prezenţa a 350 de simpatizanţi.