Lui Boc i-au adus dale ca să se urce și să bată FESTIV o bară de la baza ”La terenuri”. Săptămânatrecucondampopulismul la televizor - FOTO
Timp de trei zile, la nivel național, Poliția Română a acționat pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, la terase, baruri, plaje, cluburi în aer liber, anunță IGPR.
Boc spune că la Cluj cresc cazurile de coronavirus: Măștile trebuie purtate și în public, când sunt grupuri mai mari
Meșterii artizanali, loviți dur de pandemie: Sâmbătă aveam bani fix de o pâine
Patriarhia Română a transmis o nouă serie de îndrumări participarea credincioşilor la slujbele făcute în interiorul şi în exteriorul lăcaşurilor de cult, după ce Guvernul a făcut anunțul privind redeschiderea bisericilor.
Din toamnă, vor fi maxim 15 elevi în clasă. Vor sta la școală maxim 4 ore pe zi și orele vor fi reduse
Clujenii din Satu Lung și Feiurdeni nu ”pupă” apă potabilă. La Compania de Apă Someș ridicatul din umeri e sport național - FOTO
Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca va susține spectacole pe malul Someșului
“Este o săptămână uimitoare în care ne distrăm foarte mult realizând proiectele pe care ni le oferă profesorii noștri” Ajuns la linia de finish, reflectând asupra ultimei săptămâni pline de provocări și creativitate, acesta este modul în care unul dintre
Stadionul Cluj Arena se transformă, de săptămâna viitoare, în teatru în aer liber, unde se vor organiza concerte și spectacole.
Registrul cu datele clienţilor de la terase nu respectă dreptul la viaţa privată şi normele GDPR
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni seară, că are emoții în ceea ce privește evoluția epidemiei de coronavirus din România după măsurile de relaxare.
Iohannis: De la 1 iunie se merge la plajă și se deschid terasele
Se redeschide Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Nu este permis accesul cu temperatură mai mare de 37,3 grade Celsius
Interzicerea manelelor este discriminatorie, a decis CNCD
Cluj: Preoții care au împărtășit credincioșii cu aceeași linguriță au scăpat de urmărirea penală
Propuneri pentru redeschiderea restaurantelor: La o masă să stea maxim 8 oameni
DESCARCĂ: Guvernul a modificat declarația pentru ieșirea din localitate
Descarca NOUA declarație pe proprie răspundere necesară pentru a ieși din localitate
Reguli de respectat în starea de alertă, după 15 mai: Se deschid terasele. Suspecții de COVID pot fi puși în carantină
Pe măsură de restricțiile de circulație se vor mai relaza, se vor deschide și cărările pe munți pentru drumeții, iar, pentru ca drumeții să fie în siguranță și să poată respecta regulile de igienă Salvamont România anunță că va dota refugiile montane, pos
Cu toate că România iese din starea de urgență, iar restricțiile impuse până acum vor începe să se mai relaxeze după data de 15 mai, reputatul epidemiolog Moldan Gheza a explicat că, totuși, până când nu se va găsi un remediu clar pentru COVID-19, trebuie
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, marți seară, că vor fi permise picnicurile în parc după data de 15 mai, însă va fi interzis accesul la locurile de joacă.
Klaus Iohannis: După 15 mai, românii pot ieşi din case fără declaraţia pe proprie răspundere
Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat, marţi, în cadrul unei declarații de presă, că serviciile religioase cu participarea credincioşilor vor putea fi organizate, după 15 mai, însă, într-o primă etapă, doar în curtea sau în faţa bisericii.
De când s-ar putea deschide terasele! Premierul a făcut anunțul
Ministerul de Interne a publicat, sâmbătă, motivele propuse pentru care persoanele vor putea părăsi localitățile, după data de 15 mai.
Institutul Național de Sănătate Publică a publicat, sâmbătă, propunerile pentru măsurile de relaxare după data de 15 mai.
Bulgaria vrea să redeschidă sezonul turistic. Guvernul nu a închis complet țara și are numai 84 de decese
Primarul municipiului Cluj-Napoca anunță că, în cadrul ședinței Consiliului local de marți, a fost semnat contractul pentru realizarea Bazei sportive „La Terenuri” din Mănăștur, în valoare de 5,5 milioane euro fără TVA.