Investitorii germani care sunt interesați de cumpărarea U Cluj au aterizat pe Aeroportul Internațional în jurul orei 12.15.
Conducerea Wizz Air a explicat decizia de a taxa bagajele prea mari care sunt duse în cabină, spunând că este spre binele pasagerilor.
Patru tinere dependente de dializă au plecat într-o vacanță la Roma cu sprijinul Asociației pentru Solidaritate si Empatie Claudia Safta din Cluj-Napoca.
Compania aeriană Blue Air a anunțat că a modificat regulile privind bagajul de mână care poate fi transportat gratuit în cabină.
Wizz Air își taxează din nou pasagerii, acum instituind și un cost pentru bagajele care sunt duse în cabină cu dimensiunile mai mari de 42x32x25 centimetri.
Polițiștii au făcut o razie în ultimele 3 zile, în zona gărilor, autogărilor, aeroport şi în alte locuri pentru prevenirea furturilor și a altor infracțiuni.
Ambasada SUA la Bucureşti a solicitat o întrevedere, miercuri, cu patronul OTV, Dan Diaconescu.
Patru autoturisme au fost avariate în această dimineață pe strada Traian Vuia din cartierul Mărăști.
Cei patru clujeni, care au fost arestați în Indonezia pentru că făceau tranzacții cu Biblii, au fost eliberați, după câteva zile de detenție.
Actorul Jon Voight este la Bucureşti de duminică seară într-o vizită privată în România.
Lucrările demarate la noua pistă de 3.500 de metri a Aeroportului Internaţional din Cluj-Napoca, în timpul şefiei la CJ Cluj a lui Alin Tişe, se continuă sub mandatul lui Horea Uioreanu, actualul preşedinte al CJ Cluj.
Pamela Anderson a fost surprinsă de fotografi fără machiaj în timp ce îi conducea la aeroport pe cei doi fii ai săi.
Lucrările la pista celui mai modern aeroport din România continuă într-un ritm alert. Într-un capăt al pistei, muncitorii au început deja, de joi, să toarne stratul de beton stabilizant peste care va fi turnat, stratul de beton greu.
Compania Tarom își anunță pasagerii să vină la aeroport cu minim două ore îainte de decolarea zborului, din cauza aglomerației.
Angajații de la aeroporturile din România beneficiază de instruire din fonduri europene. Directorul Aeroportului Internațional Cluj, David Ciceo, a declarat că angajații români sunt la fel de bine pregătiți ca cei din străinătate.
Lady Gaga a postat pe site-ul YouTube un film de promovare a Bucureștiului, în care joacă rolul principal. Titlul mini-producției este ”Monstervision no. 6 Fozzi and me in little Paris”.
Lansarea procedurii de selecţie publică a ofertelor pentru acordarea de ajutor financiar de către Consiliul Judeţean Cluj la deschiderea de noi rute cu plecare de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca va avea loc în 20 august 2012.
Avionul unei companii aeriene care trebuia să decoleze spre Turcia (Antalya) s-a stricat și 150 de oameni sunt blocați pe Aeroportul Internațional Cluj.
Celebra trupă suedeză Roxette a părăsit Clujul vineri în jurul orei 13:00.
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor Cluj au aplicat amenzi în valoare de 13.000 de lei agențiilor de turism din oraș.
Fanii trupei Roxette au făcut spectacol azi-noapte pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca. Au venit din toată Europa, dar românii au venit cu o surpriză pentru Per Gessle.
Lady Gaga a lansat o nouă modă a apărut pe aeroport îmbrăcată în sutien şi în chiloţi, cu o pereche de dresuri şi o geacă de piele neagră.
Wizz Air reduce zborurile între Cluj-Napoca și Barcelona din cauza creşterii taxelor de aeroport.
Pensiunea Arena este situată în Cluj-Napoca, într-o zonă centrală, dar, în acelaşi timp, ferită de traficul intens al oraşului, şi în proximitatea Parcului Central şi al Arenei municipale.
Programul Airport Excellence in Safety (APEX) pentru siguranţă aeronautică în care a fost înscris şi Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, singurul şi primul din Europa, este alcătuit din specialişti în siguranţă aeronautică de pe mai multe
Transilvania Drag Race 402 M este concursul ce permite pentru prima dată în România pasionaţilor de adrenalină să se întreacă pe o autostradă.
Un taximetrist a pierdut controlul asupra volanului și a lovit un panou publicitar de pe podul IRA.
Noul presedinte al Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu, a anuntat ca intentioneaza sa puna un nume Aeroportului International Cluj, spunand ca suntem de rasul lumii ca acum se numeste "Consiliul Judetean".
Accidentul de sambata seara de pe strada Fabricii, in care un tanar de 23 de ani si-a pierdut viata ascunde o adevarata drama. Tanarul care a decedat se numea Octavian Serban, iar in ultimii trei ani toti membrii familiei lui au murit in mod tragic.