Preşedintele Traian Băsescu a participat sâmbătă, 23 martie, la congresul PDL. El a spus că nu a venit pentru a susține vreun candidat, ci pentru a vedea dacă mai are parteneri în PDL ca și președinte al statului.
Agenția europeană pentru romi(AER), a anunțat că va prezenta opt candidați la alegerile europene din 2014, cu obiectivul de a lupta împotriva discriminării și pentru integrarea comunității în rândurile europenilor.
Circa 300 de elevi au vizitat Școala de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureşan” cu ocazia Zilei Porților Deschise, marţi, 19 martie.
Proaspăt alesul Papă Francisc le-a declarat jurnaliștilor, sâmbătă, în cadrul unei întâlniri la Vatican, că își dorește "o Biserică săracă, pentru săraci".
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, și-a lansat, sâmbătă, 16 martie, candidatura la șefia PDL și la Cluj-Napoca. Emil Boc nu a participat la eveniment, fiind plecat în campanie cu Elena Udrea în Moldova.
Noul Papă este argentinianul Jorge Mario Bergoglio și se va numi Francisc I. Cardinalul Jorge Mario Bergoglio are 76 de ani, provenind dintr-o familie de italieni.
Dacă îți e foame și nu știi ce să mănânci, dar nu vrei să te îngrași, descoperă niște sfaturi care te pot scoate din impas și pe care le ai mereu la îndemână.
Reprezentanții Partidei Romilor ”Pro Europa” Cluj s-au declarat lezați de afirmația că țiganii din România ar fi ”oaia neagră” a aderării la Spațiul Schengen.
Președintele Venezuelei, Hugo CHavez, s-a stins din viață, marți, conform CNN. Politicianul sud-american a decedat în urma luptei cu cancerul, starea s-a de sănptate înrăutățindu-se după ce-a de-a patra operație.
Noul mandat al președintelui PNL Cluj, Ioan Petran, este de a restructura organizația, dar și de a alcătui o listă cu posibili candidați pentru funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca la alegerile din 2016.
Consilierul judeţean, Ioan Petran, a fost ales preşedinte al PNL Cluj-Napoca, la alegerile care au avut loc sâmbătă, 2 martie.
Un clujean plecat în Irlanda, unde lucrează ca şi ospătar, s-a înscris în lupta pentru şefia PNL Cluj-Napoca.
Liderul sindicatului Civitas din Primăria Cluj-Napoca, Valer Suciu, este acuzat de sindicaliști că vrea să organizeze o paranghelie de 8 Martie, pe banii Sindicatului, la care nimeni nu vrea să meargă.
Horea Uioreanu a anunțat că nu mai candidează la șefia PNL Cluj-Napoca, dar că va susține un candidat.
Imnul PDL, Verde Înrourat, a răsunat din nou la Cluj-Napoca, după câteva luni de la alegerile din decembrie 2012. Elena Udrea a fost cea care i-a scos din amorțeală pe membrii PDL.
Ca părinți, întotdeauna incercați să faceți tot ce este mai bun pentru copil și să îi dați cele mai bune exemple de urmat, dar uneori dorința de protejare vă afectează deciziile, astfel determinându-vă să faceți alegeri nepotrivite.
Într-o țară europeană angajaţii primesc salarii mari, deși lucrează numai trei ore pe zi, dar au pauză de o oră și alte trei pentru discuţii.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, pe Facebook, că nu mai poate avea dialog cu liderii PDL.
O adolescentă de 16 ani şi-a dat părinţii în judecată, după ce aceștia au forțat-o să facă avort.
Emil Boc, fostul presedinte al PDL, a declarat, miercuri, 13 februarie, că viitorul președinte al PDL nu va fi neapărat și viitorul candidat al partidului pentru funcția de președinte.
Fostul presedinte al PDL, Emil Boc, a declarat astazi la Cluj referitor la declaratiile acide facute de Victor Ponta la adresa candidatilor PDL ca ar trebui ca fiecare sa isi vada de treaba lui si sa nu moara de grija altuia.
Emil Boc a avut o întâlnire de taină, la Cluj-Napoca, cu președintele PDL, Vasile Blaga, și Gheorghe Flutur.
Cozmin Guşă este de părere că modificarea Constituţiei reprezintă pentru liderii USL un test pentru a arăta dacă sunt întradevăr reformişti.
Un studiu a făcut public faptul că oamenii când trec prin perioade mai dificile în viaţa au instinctul de a consuma alimente cu foarte multe calorii.
Horea Uioreanu și-a dat demisia din funcțiile de conducere ale PNL Cluj.
Horea Uioreanu și-a dat demisia din toate funcțiile deținute în PNL.
Senatorul PDL, Alin Tișe, acuzat că știa de faptul că centura Apahida va ”obtura” noua pistă de 3.500 de metri și totuși a mers mai departe cu proiectul, declară acum, din Parlament, că nu îl interesează problema.
Preşedintele Traian Băsescu a spus că este de acord cu comasarea prezidenţiale-parlamentar, dacă cei 588 de parlamentari își dau demisia alături de el.
Fostul preşedinte al PDL, Emil Boc, susține că devansarea alegerilor prezidențiale este o șmecherie a USL.
Deputatul Mircea Irimie, ales în Colegiul nr. 8 Turda pe listele ARD, și-a dat demisia din PDL și a intrat în PC.