Părinții a mai mulor adolescente s-au șocat când au aflat de pe Facebook cu ce se ocupă fiicele lor.
Institutul Alimentar Național din Danemarca a emis un avertisment public în legătură cu o substanță cancerigenă, prezentă în multe dintre alimentele consumate zilnic.
Omul fost dintotdeauna fascinat de pericol şi de creaturile periculoase, interesul asupra acestora fiind direct proporţional cu riscurile implicate.
Clujeanca Margareta Bârdea, cea care și-a salvat fetița sechestrată în Palestina, trăiește un adevărat calvar după ce povestea ei a fost făcută publică.
Analiştii austrieci sunt de părere că instabilitatea politică din România este ameninţată de un posibil conflict venit din interiorul USL.
Fanii U Cluj îl acuză dur pe acționarul majoritar al clubului, Ioan Mărginean, spunând într-un comunicat că acesta nu vrea să vândă echipa.
O asistentă medicală de la un cabinet stomatologic a fost concediată pe bună dreptate, pentru că e prea sexy, au stabilit judecătorii de la Curtea Supremă a Statelor Unite.
O amenințare cu bombă a fost făcută la un avion Wizz Air care venea de la Napoli și se pregătea să aterizeze pe Otopeni.
Centrul European pentru Drepturile Romilor a realizat un raport alarmant în legătură cu modul în care trăiesc țiganii de la Pata Rât.
Pentru cei care încă mai cred că lumea se va sfârşi în 21 decembrie 2012, cercetătorii de la NASA au câteva argumente solide care să îi liniştească.
Dan Diaconescu a ajuns astăzi la Parchetul General, unde a depus plângeri penale împotriva premierului Victor Ponta și împotriva lui Remus Vulpescu, fostul șef OPSRPI, pentru șantaj și amenințare.
Anamaria Prodan a anunțat că va cumpăra clubul de fotbal până la adunarea generală a acţionarilor din 4 octombrie.
Cercetătorii de la Universitatea Cornell au realizat un studiu cu privire la faptul că pupilele ochilor se dilată la vederea unor persoane atrăgătoare din punct de vedere sexual şi dezvăluie astfel orientarea sexuală a persoanei în cauză.
Îngheţata, berea cu lămâie sau apa rece sunt nocive pentru organism, iar efectul este de supraîncălzire şi ameninţare pentru sănătate, scrie b365.realitatea.net
n ediția de miercuri seară a emisiunii pe care o prezintă, Mircea Badea a făcut apel către cei care îi trimit mesaje de amenințare să vină după el la redacția Antenei.
Unul dintre serverele companiei Yahoo a fost spart de hackeri, astfel că un număr de 435.000 de parole au fost făcute publice pe internet, scrie cnet.com.
435.000 de parole de Yahoo au fost publicate pe internet, după ce un grup de hackeri a pus la cale un atac fără precedent.
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat că este îngrijorat de ceea ce se întâmplă pe scena politică din România.
Alexandru Bejan în vârstă de 17 ani elev al liceului românesc de la Tiraspol a fost acuzat de terorism.
Reprezentanții Galeriei U Cluj s-au întâlnit miercuri dimineața cu rectorul UBB Cluj, Ioan Aurel Pop, căruia i-au înmânat în prealabil un proiect de susținere financiară a echipei.
Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat, joi dupa-amiază, la un an de închisoare cu executare în dosarul de santaj în care a fost implicat și Sebastian Ghiță.
Un barbat din Turda, care dadea bani cu imprumut si apoi incerca sa recupereze banii folosind amenintari, a fost retinut de politisti.
Seful PSD Cluj, Remus Lapusan, un apropiat al liderului PSD, Victor Ponta, are o strategie de campanie iesita din comun. Filozofia lui Lapusan este una simpla si consta in exluderea membrilor de partid activi.
Franta si Germania vor sa reia controalele la frontiere timp de o luna in caz de lacune la o frontiera externa a spatiului Schengen, se arata intr-o scrisoare comuna publicata de AFP.
Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) este dezbatut marti dupa-amiaza in Parlamentul European. ACTA a adunat 2,4 milioane de semnaturi, care au fost prezentate Parlamentului European (PE), potrivit Agerpres.
Un barbat din Fizesu Gherlii a fost arestat pentru 29 de zile, dupa ce si-a lovit un adversar cu o sticla de bere in cap, bagandu-l in spital 15 zile.
Un clujean a realizat un cantec de protest impotriva ACTA. Filmul "JOS ACTA SONG" a fost postat pe YouTube si contine imagini de la protestul de sambata, 11 februarie, din Cluj-Napoca.
Trei tineri din Cluj-Napoca sunt cercetati de politisti, dupa ce au batut si talharit un baiat care livra pizza, in scara unui bloc de pe strada Almasului, din Manastur.
Un protest impotriva legii ACTA va fi organizat si la Cluj-Napoca, in Piata Unirii, in 11 februarie.
Malina Olinescu a murit duminica noaptea dupa ce a cazut in gol de la etajul sase.