Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Cluj a realizat, în ultima săptămână, o serie de acțiuni, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele lanțului de supermarketuri Penny, ca pa
Proprietarii de câini maidanezi riscă să fie amendați cu 10.000 de lei dacă nu respectă o serie de obligații, prevăzute prin lege.
Mii de români au primit acuzații grave din parte poliției, iar apoi li s-au cerut bani, pentru ca apropiații să nu afle despre faptele pe care le-ar fi comis. Ceea ce mulți „acuzați” nu au realizat de la început este faptul că mailurile primite cu antetul
Mai multe magazine din țară au primit o amendă uriașă de 3,5 milioane de lei.
Oamenii din Grigorescu s-au plâns că tot cartierul a fost blocat în prima zi de școală.
Protecția Consumatorilor Cluj a aplicat LIDL o amendă de de 340.000 de lei. Au fost aplicate în total 24 amenzi contravenționale, 10 avertismente și au fost oprite de la comercializare produse alimentare neconforme, în valoare de aproximativ 4.000 lei.
Dacă ai o cameră de bord și vrei să postezi pe social media imaginile pe care le-ai surprins ar trebui să te gândeşti de două ori. Legea care protejează datele persoanale, celebrul GDPR, ti-ar putea aduce o amendă destul de mare.
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au amendat 265 de magazine Lidl cu peste 3,5 milioane de lei, printre neregulile descoperite aflându-se produse expirate, mizerie şi insecte.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a făcut o serie de controale în luna august, pentru a verifica modul în care este respectată legislaţia în magazinele lanţului de supermarketuri Lidl, în întreaga ţară.
O clientă a fost șocată de ce a văzut la un fast-food din București, de lângă Gara de Est, unde viermii colcăiau peste un șnițel.
Un clujean, de pe strada Constantin Brâncuși, ocupă patru locuri de parcare, chiar la scara blocului unde locuiește, în timp ce alții nu primesc nicio parcare de la Primăria Cluj-Napoca.
În Monitorul Oficial a fost publicat ordinul care stabilește procedura de restituire, de către organele fiscale locale, a sumelor de bani achitate de cetățeni, care reprezentă amenzi contravenționale pentru necompletarea formularului digital de intrare în
Un tânăr a fost tâlhărit în noaptea de joi spre vineri, pe Bulevardul Eroilor, în zona clubului Submarine.
Au fost desemnate persoane care să aplice sancțiuni contravenționale, prin dispoziția primarului Emil Boc, privind organizarea și desfășurarea recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021.
Peste 6 tone de produse alimentare expirate de 3 ani, descoperite la Costinești, erau destinate consumatorilor, prin diverse locații de alimentație publică. Produsele urmau să fie livrate spre consum şi în acest sezon.
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au pătruns cu mandat în interiorul unei firme, care ani de zile a refuzat accesul.
Zeci de kilograme de deșeuri medicale au fost aruncate lângă un cartier rezidențial din județul Ilfov. Mai multe cutii cu teste antigen pentru detectarea SARS-CoV-2 expirate de câteva luni au fost abandonate în zonă.
IGPR avertizează asupra unui nou tip de fraudă online, făcută de indivizi care își atribuie identitatea unor persoane din conducerea Europol, FBI sau a Poliției Române, prin care cer plata unor amenzi pentru a evita emiterea unor mandate de arestare.
Prima zi a festivalului Untold a fost una fără evenimente negative. Totuși, 23 de persoane au fost oprite la intrare pentru posesie de droguri.
Patru restaurante din Cluj-Napoca au fost închise temporar de Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest Cluj din cauza neregulilor identificate.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat că au fost date amenzi în valoare de 15.000 de lei celor care aruncă gunoaie pe malul Someșului.
Românii vor avea parte de o nouă minivacanţă luna viitoare. Luna august fiind şi o lună de concedii, salariații din România pot să-și organizeze o vacanță pe cinste.
Organizația Salvați Copiii România cere reintroducerea bursei de studiu și renunțarea examenului de admitere separată la colegiilor naționale, lucru care ar prejudicia drepturile copiilor și ar ”favorizează menținerea inechităților din educație”.
Un număr de 913 persoane au fost asistate, în ultimele 24 de ore, în cele 3.076 de puncte de prim ajutor şi hidratare operaţionalizate, la nivel naţional, de Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) pentru prevenirea şi gestionarea efecte
Proprietarii de terase din staţiunea Mamaia spun că acesta este cel mai slab sezon estival din ultimii zece ani. De departe, preţurile uriaşe și serviciile proaste au reprezentat motivele pentru care turiştii au ales alte destinaţii.
Unii bugetari nu se sperie nici de amenzi de 30.000 de lei, astfel decid să vândă voucherele primite de la stat, în loc să meargă în vacanță.
Scandal în plină stradă unde poliţiştii au fost chemaţi să ridice o maşină mortuară care bloca o intersecţie. Agenţii au descoperit că în dricul parcat cu o seară înainte la marginea drumului era şi un cadavru.
Actul normativ are ca obiect de reglementare anularea amenzilor aplicate pentru necompletarea formularului digital de intrare în Romania (PLF) şi returnarea tuturor sumelor încasate de către stat din plata parţială sau totală a amenzilor.
Parlamentul Greciei a interzis operațiile de „normalizare a sexului” asupra copiilor născuți cu intersex, cu cromozomi atipici care afectează corpurile lor într-un fel care nu se potrivește cu definițiile normative de masculin sau feminin.
România este țara fruntașă din Uniunea Europeană la numărul copiilor morți pe șosele. Pentru conștientizarea pericolului, autoritățile împreună cu un ONG au adus în locul unde au desfășurat raziile, un mecanism care simulează impactul real al unui acciden