Protecția Consumatorilor Cluj au primit sesizări și reclamații în legătură cu localurile din Dej și Gherla, iar în 7 aprilie au declanșat un control fulger.
Părintele unui copil cu dizabilități a trecut printr-o experiență extrem de neplăcută în „orașul de cinci stele”. Părinții minorilor care posedă certificat de încadrare în grad de handicap, beneficiază de anumite facilități, ca să poată avea grijă de aceș
Avem o grămadă de senzori de poluare, dar românii tot nu au habar ce respiră și cât de otrăvit este aerul din jurul nostru. Singurul lucru pe care îl face statul este să aproximeze sursele de emisii toxice, dar fără un inventar exact, țara noastră se conf
Garda Naţională de Mediu a avertizat, astăzi, 7 aprilie, că ambrozia trebuie eliminată de pe toate terenurile intravilane sau extravilane, amintind că sancţiunile pentru nerespectarea legii pot ajunge până la 20.000 de lei.
Garda Forestieră Cluj a aplicat, în luna martie, amenzi în valoare de aproape 650.000 de lei şi a confiscat peste 2.400 de metri cubi de lemne. De asemenea, s-au întocmit trei dosare de sesizare penală.
Jurnaliştii i-au cerut lui Tanczos Barna, Ministrul Mediului, lămuriri cu privire la incendierea deşeurilor, în condiţiile în care în textul legii se vorbeşte despre incendierea „oricărui tip de deşeuri” şi există deja reacţii în spaţiul public potrivit c
Peste 3.600 de amenzi au fost date în anul 2021 de către Poliția Animalelor pe întreg teritoriul României, valoarea totală a amenzilor se ridică la 1,8 milioane de lei. De asemenea, s-au făcut 35 de percheziții, fiind luate măsuri preventive față de 16 pe
Parcarea pe strada Constantin Brâncuși, din Cluj-Napoca, nu mai este gratuită nici pentru riverani.
Dronele Poliției Cluj au fost ridicate în aer pentru a-i depista pe cei care dau foc vegetației.
O femeie din județul Cluj a fost obligată de instanță să exercite 224 de ore de muncă în folosul comunității, pentru că aceasta nu a achitat șase amenzi. Instanța Judecătoriei Huedin arată în motivare că zilele de muncă se stabilesc individual pentru fiec
Incendiile de vegetație din ultimele două săptămâni au distrus vizuinele și ”casa” animalelor sălbatice. În Cheile Turzii este o adevărată dramă.
Șoferii români care nu plătesc rovinieta sunt buni de plată. Anunțul a venit după ce Guvernul a decis creșterea nivelului amenzilor pentru cei care nu plătesc rovinieta sau nu o procură la timp.
Aproape toți clujenii au primit marți, 29 martie, mesaj Ro-Alert prin care se anunță amenzile care se aplică pentru aprinderea vegetației.
Se schimbă regulile pentru românii care primesc amenzi și vor să le conteste. Toate contravențiile, chiar şi cele primite pentru încălcarea regulilor de circulație, vor putea fi contestate de acum înainte și la judecătoria din sectorul sau localitatea în
Cei care depășesc limita de viteză cu peste 70 km/h rămân automat fără permis timp de 4 luni.
Participarea la recensământul din acest an este obligatorie, iar cei care refuzăparticiparea, sau chiar furnizarea informațiilor în mod greșit sunt pasibili de amenzi costisitoare. Constatarea neregulilor și aplicarea contravențiilor se realizează, după
Persoanele care vând țigări și aclool minorilor vor primi sancțiuni drastice din partea autorităților. Pe lângă amenzi, operatorii economici riscă să li se închidă activitatea.
Soluția pe care ministrul Finanțelor o propune pentru scăderea prețului carburanților pare să fi fost complet abandonată de coaliția de guvernare. Acesta presupunea înjumătăţirea accizei la carburanţi, o reducere care necesita acceptul Uniunii Europene, d
Recensământul nu este opțional, iar legea prevede amenzi pentru cei care refuză să participe. Recenzarea se va încheia în 15 mai.
Controalele făcute de Inspecția Muncii, în perioada 10 – 16 martie 2022, la benzinăriile din toată țara s-au aplicat 2276 de sancțiuni, din care 1766 avertismente și 510 amenzi, în valoare totală de 2.210.400 lei.
În urma acțiunilor tematice de control, echipe de control din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj, în data de 17.03.2022, au verificat conform competențelor, respectarea prevederilor legale în
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, aanunțat joi, 17 martie, că vor fi majorate amenzile pentru arderea vegetației uscate.
Șapte benzinării au fost amendate, în perioada 10 - 16.03.2022, de ITM Cluj. Au fost aplicate amenzi în cuantum total de 212.100 lei și au fost sistate un număr de 7 echipamente de muncă. Controalele au avut loc la Petrom, Mol și benzinăria 98, de pe Cal
Pompierii clujeni atrag încă o dată atenția asupra pericolului reprezentat de incendiile de vegetație uscată. În cursul zilei de marți, 15 martie, pompierii clujeni au desfășurat 24 de intervenții de acest fel în județul nostru. De asemenea, alte 5 incend
Protecția Consumatorilor a amendat mai multe benzinării pentru haosul produs miercuri, când șoferii au luat cu asalt pompele.
Consiliul Concurenței din România a anunțat joi, 10 martie, că monitorizează piața carburanților și investighează situațiile în care prețurile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică. Miercuri, 9 martie, s-au format cozi imense de mași
Poliția a reținut duminică peste 4 300 de persoane la protestele din Rusia împotriva invaziei Ucrainei de către președintele Vladimir Putin, potrivit unui grup independent de monitorizare a protestelor, scrie Reuters.
Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba susține că cinci copii cu vârste de 7 până la 11 ani au fost arestați în Moscova, ca urmare a afișării mesajului „Nu războiului”.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat acțiuni de control, la nivelul întregii țări, la benzinăriile Lukoil și Gazprom, precum și lanțul de magazine Berezka.
Zeci de șoferi au fost sancționați în acest weekend de polițiștii clujeni. Mulți dintre ei pentru că au condus cu viteză.