În perioada 25-27 septembrie 2017, poliţiştii locali din cadrul Direcției Ordine Publică și Trafic Rutier au desfăşurat acțiuni privind ocuparea abuzivă a locurilor de parcare pentru persoane cu dizabilități.
Un șofer a fost depistat de aparatul radar circulând cu viteza de 211 km/h, pe autostrada A3.
Poliția Română a tras linie la finalul sezonului estival, iar în urma celor peste 32.000 de acţiuni desfășirate, oamenii legii au aplicat amenzi de aproximativ 690.000.000 de lei.
Doar polițiștii rutieri mai pot aplica sancțiuni contravenționale șoferilor, potrivit unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).
Ministerul Finanţelor a făcut clarificări în legătură cu amenzile ce vor fi aplicate românilor care pleacă din țară fără a completa un chestionar.
Polițiștii clujeni au efectuat, marți, o serie de controale în trafic în zona Dejului, fiind aplicate peste 120 de amenzi.
Polițiștii din cadrul Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale a Poliției Române au depistat, în cursul ultimei săptămâni, pe autostrăzile A1, A2 şi A3, 18 bărbaţi şi două femei care rulau cu viteze excesive. Cea mai mare viteză a fost
Poliția Rutieră a transmis, zilele trecute,un mesaj menit să îi inspire pe conducătorii auto nedisciplinați.
Inspecția Muncii a sancționat cu 10.500 de lei S.C. Unique Clothing SRL din Prahova unde un director a fost filmat când înjura şi umilea personalul.
Catalogat drept ”Cel mai sincer polițist din România”, un agent de circulație a fost filmat când explica dacă li se impune un plan de amenzi și cum trec RAR -ul mașinile ruginite de poliție.
Șoferii care opresc în stațiile de autobuz nu sunt speriați nici de amenzi, nici de ridicatul mașinilor.
Șoferii prudenți vor primi până la 50% reducere la polițele RCA, dar în alte cazuri prețul poliței va crește cu până la 180%.
O prostituată din Cluj, care a adunat nu mai puțin de 110 amenzi contravenționale pentru practicarea celei mai vechi meserii din lume, va munci timp de 5.000 de ore în folosul comunității, pentru a-și ispăși pedeapsa.
Ministerul Turismului a amendat cu 50.000 de lei şi a retras certificatul de clasificare pentru zece hoteluri din judeţul Constanţa.
ATENȚIE, șoferi! A apărut o noutate în legea RCA: Când trebuie să predai plăcuțele de înmatriculare
Angajați din cadrul Isnpectoratului General pentru Situații de Urgență au verificat, în perioada 15 – 25 iunie, au verificat 60 de hoteluri, pensiuni, baruri, terase, cluburi şi parcuri de distracţii de pe litoral.
Compania Google a primit o amendă de 2.42 miliarde de euro din partea Uniunii Europene, pentru că a denaturat rezultatele căutărilor în favoarea propriului serviciu de căutare a cumpărăturilor.
SID, unul dintre cei mai devotați și performanți câini ai Vămii Române iese la pensie.
O decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justie precizează că polițiștii locali nu mai pot să ceară prin poștă identificarea persoanei care a condus un autoturism.
ANAF, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală, a făcut razii, în perioada 16 - 17 iunie, la contribuabilii care desfăşoară activitate semnificativă în domeniul teraselor, restaurantelor și cluburilor.
Clujenii de pe strada Câmpului reclamă că nu au electricitate pe stradă, dar sunt zilnic amendați pentru că parchează în fața casei.
Dezordinea a revenit în stația de autobuz din Mărăști, după numai un an de la montarea de către Primăria Cluj-Napoca a unor parapeți din beton și interzicerea parcării acolo.
Consilierii locali din Florești au aprobat noul regulament de deținere a animalelor de companie. Astfel, proprietarii care își plimbă câinele fără lesă pe domeniul public riscă o amendă.
Poliţistul Marian Godină l-a apărat pe colegul lui din Suceava, care a amendat cu 1.740 de lei o biciclistă ce nu avea buletinul la ea şi avea defecţiuni la instalaţia de iluminat a bicicletei.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj a desfășurat o serie de controale la angajatorii de pe raza județului , în vedere identificării cazurilor de muncă nedeclarată şi verificarea modului
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, a explicat că în cea mai mare comună din România au început să lucreze polițiști locali ”sub acoperire”.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, a explicat că în cea mai mare comună din România au început să lucreze polițiști locali ”sub acoperire”.
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Sighet au descoperit 400.000 de dolari americani nedeclaraţi, ascunşi sub locaşul roţii de rezervă a unui autoturism Maserati înmatriculat în Ucraina.
Polițiștii clujeni au avut sute de intervenții în perioada minivacanței de 1 Mai, aceștia aplicânt aproape 800 de amenzi.
Polițiștii de la Rutieră au aplicat peste 30.000 de amenzi și au reținut peste 2.000 de premise de conducere, în urma acțiunii ,,SPEED”, desfășurate săptămâna trecută, la nivel national.