Polițiștii din Vaslui au fost alertați, vineri 27 mai, de dimineață, prin email, că într-o piață din oraș ar fi fost amplasată o bombă. La mai puțin de trei ore de la prima alertă, un nou mesaj anunța că o altă bombă a fost aplasată în aceeași piață.
Fostul component al generației de aur, Ioan Ovidiu Sabău, vrea să construiască alături de soția lui un cartier de vile în satul Sălicea, comuna Ciurila.
Comuna Florești va investi în stații moderne, automate pentru eliberarea legitimațiilor de călătorie, panoul de informare CTP, anunță Primăria Florești.
Un autoturism electric Dacia Spring a intrat într-un cap de pod în Baciu. Accidentul s-a produs marți, 17 martie, în jurul orei 17.30.
Una dintre poveștile romantice ale Clujului este locul de întâlnire de dinainte de Revoluție și din anii de după. O dată cu anul 2000, când telefoanele mobile au prins avânt în Cluj-Napoca, iar tinerii s-au putut întâlni mult mai ușor, farmecul s-a mai di
Suporterii din galeriile celor două echipe care au susținut aseară Meciul pentru Pace pe stadionul Gruia din Cluj-Napoca, au uitat de orice fel de rivalitate și s-au alăturat trup și suflet momentelor emoționante din timpul concertului care a precedat mec
România a cheltuit 8.000 de dolari pentru pozele expuse pe o perdea la Târgul de Turism de la New York, din luna martie 2022.
Peste o sută de pisici moarte au fost descoperite de un bărbat care alerga într-un parc din municipiul Buzău.
Un pieton a fost lovit de o masina pe strada Napoca. Accidentul s-a produs sambata seara.
Mila este fetița care a fost fotografiată în weekend în timp ce îl îmbrățișa pe Klaus Iohannis, în tabăra de refugiați amplasată la vama Siret. Fetița, în vârstă de șapte ani, a fugit săptămâna trecută împreună cu mama sa din calea bombelor rusești, care
Agenții imobiliari din Cluj și-au perfecționat arta de prezentare a proprietăților pe care le vând, într-o lumină cât mai bună.
Trei străzi din Cluj-Napoca vor beneficia de extinderea rețelei de canalizare menajeră pe trei străzi din municipiul Cluj-Napoca: Haller Karoly, Galaction Liviu Munteanu și Nicolae Pătrașcu.
Stada România va deschide la Turda o fabrică de medicamente în parcul Arieș. Unitatea de producție va costa 48,3 milioane de euro, dintre care 20 vin de la stat.
Garsoniera de 11 metri pătrați, care a devenit celebră pe rețelele de socializare, a fost scoasă la vânzare de către proprietar, iar prețul este unul absolut surprinzător.
Biserica Reformată Calvină din Izvorul Crişului este considerată monument istoric datând din sec. XIV-lea, este situată pe un deal în centrul satului și are un zid înconjurător care datează din secolul XIV, fiind reconsolidată în secolul XVIII. Biserica e
Mai este puțin și sezonul de ski se încheie, iar iubitorii sezonului rece mai au foarte puțin la dispoziție să testeze zăpada de pe pârtiile din țară. Pentru iubitorii de sporturi de iarnă din Cluj am găsit noi ofertele cele mai populare ale pârtiilor din
Garsonierele de 11 mp din Cluj s-au scumpit din nou, ba chiar sunt unele cazuri în care proprietarii au uitat că este criză în țară și trecem printr-o pandemie.
Clujul are atâtea povești câte persoane și evenimente au trecut prin el. Tot atâtea străzi și locuri poartă încă urmele istoriei nu de mult trecute. Aceste memorii sunt publicate și pe grupul de Facebook Amintiri din vechiul Cluj, unde cei aproape 30 de m
Vlad Pop (17 ani), elev la Colegiul Augustin Maior din Cluj-Napoca, s-a scufundat zilele trecute în Lacul Știucii, de la Săcălaia, denumit ”Delta Clujului”.
Mutarea stației de autobuz / troleibuz de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, din dreptul statuii lui David Ferenc, câțiva metri mai sus spre Sora, i-a nemulțumit pe cei de la Liceul Teoretic Brassai Samuel. Practic, tot trotuarul din fața liceului este ocup
O amenințare cu bombă a fost făcută la 112, la spitalul municipal din Sibiu, luni, 17 ianuarie, în jurul orei 16.30.
Discoteca Obsession a rămas în mintea multora drept cea mai tare din Cluj și Transilvania. Amplasată lângă campusul studențesc Observator, clubul Obsession atrăgea ca un magnet tinerii amatori de distracție, de luni până duminică.
Casa Matei apare într-o fotografie realizată în 1941 de medicul militar István Szathmáry. Imobilul avea un aspect diferit față de cel de acum, cel mai probabil în urma repetatelor renovări și restaurări.
Un tânăr student care ieșea de la facultate, de pe strada Dorobanților, în 5 aprilie 2017, împreună cu trei colegi, a evitat o biciclistă, dar aceasta s-a dezechilibrat, a căzut și și-a rupt piciorul. Cei patru tineri au traversat pista de biciclete, ampl
Lucia Suciu, primărița din comuna Chinteni, le-a răspuns ”specialiștilor” care discută pe tema ”trotuarelor de-a lungul drumului județean DJ 109A”.
UNTOLD 2021 este gata de start. Scena mare de pe Cluj Arena a fost amplasată, iar probele de sunet s-au făcut.
Municipiul Cluj-Napoca cumpără alte toalete cu prețul de 50.000 de euro bucata.
Defilările de 23 August, obligatorii înainte de 1989, au început să scadă în fast în ultimii ani ai regimului comunist. Liderii PCR continuau să aducă oameni în centrul orașului la defilare, după care toată lumea era liberă.
Imagini cu puternic impact emoțional au fost surprinse duminică în localitatea Bistreț, județul Dolj. O fetiță de șapte ani a fost pur și simplu spulberată de pe bicicletă de un șofer care gonea nebunește, cu mult peste limita legală.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, anunță o că Guvernul a declarat conducta de gaz care leagă județele Cluj și Bihor drept un proiect de importanță națională.