Marius Popu, fostul şofer al Prefecturii Cluj, a fost numit în funcţia de director la Direcţia Agricolă, deşi nu are studii specializate în domeniu.
Deputatul independent Mircia Giurgiu a primit "NU" din partea PSD Cluj şi nu mai are nicio şansă de a fi candidatul PSD într-un colegiu la nivel de municipiu.
Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan a spus marţi, 25 septembrie că membri din USL care fac parte din Consiliul Local să încheie un contract cu stadionul municipal, contract prin care stadionul să fie accesibil pentru toată lumea care face sport.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, este în Cluj-Napoca. Vizita are ca scop inspecţia în şcolile din Cluj.
Elevii clujeni de la clasa a VIII-a şi cei din clasa a XII-a vor da în acest an, înainte de examenele naţionale, trei simulări.
Emil Boc a alergat duminică, 23 septembrie, la Crosul Companiilor, de la ora 10, în Piaţa Unirii şi pe străzile din zona centrală a oraşului, pe o distanţă de 5 km.
În urmă cu câteva zile Emil Boc a spus că s-a întâlnit cu preşedintele CJ Cluj Horea Uioreanu şi au discutat despre situaţia Cluj Arena.
Asociaţia Little People pune la dispoziţia domeniului ocopediatric din România programe de suport psiho-social pentru bolnavii de cancer.
Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Cluj a deschis o anchetă cu privire la acuzaţiile grave pe care mama unui băiat de 6 ani din Cluj le-a făcut, miercuri, după ce un echipajul i-a dus micuţul la spital numai contra cost.
Mihaela B., mama unui băieţel de 6 ani a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita o salvare, pentru copilul ei care s-a înecat cu o jucărie. Surpriză: la faţa locului a sosit o salvare privată, DEY Security.
Boc a precizat, miercuri, că, în cazul în care CJ Cluj va decide să predea Cluj Arena, Consiliul Local Cluj-Napoca nu are bani să o cumpere, ci doar să o întreţină.
Primarul Emil Boc a spus că vineri, cu ocazia evenimentului "Săptămâna Mobilităţii", ce are loc în perioada 16-22 septembrie, se va deplasa de acasă până la serviciu pe jos.
Noua stagiune a Filarmonicii de Stat "Transilvania” s-a deschis marţi, 18 septembrie, cu o serie de repetiții în noua sală de concerte a UBB, de unde Filarmonica a fost gonită de fostul rector Andrei Marga.
Anamaria Prodan susţine că a primit un previz din partea CJ Cluj cu privire la datoria de 300.000 de lei la chirie, fără de care nu ar mai putea juca pe Cluj Arena.
Sportul clujean un punct important pentru CJ Cluj şi pentru asta se doreşte promovarea lui, astfel încât să se vorbească şi de alte sporturi în afară de fotbal.
Sportivii clujeni care au obţinut rezultate deosebite la JO de la Londra 2012 au fost premiaţi vineri, 14 septembrie, de către Consiliul Judeţean Cluj.
Primarul Emil Boc s-a întâlnit joi cu o delegaţie franceză condusă de ministrul de Interne al Republicii franceze, Manuel Valls, şi de ministrul-delegat pentru Afaceri europene, Bernard Cazeneuve.
Ziua Pompierilor este sărbătorită în fiecare an la data de 13 septembrie. Cu această ocazie, la Cluj-Napoca, în Piaţa Unirii, au avut loc o serie de demonstraţii în centrul Clujului.
Copiii clujeni care intră la clasa pregătitoare sunt aşteptaţi la şcolile clujene în cele mai bune condiţii.
Fostul prim-ministru al României şi-a amintit, miercuri, cum a fost prima lui zi de şcoală şi care au fost condiţiile comparativ cu cele din ziua de azi.
Primarul Emil Boc a declarat, miercuri, că în cazul în care Consiliul Judeţean Cluj nu mai are posibilitatea să se ocupe de Cluj Arena, Primăria Cluj va putea face acest lucru.
Consilierul judeţean al PDL Alexandru Coroian a adus în discuţie, la şedinţa extraordinară de marţi, de la CJ Cluj subiectul privind reducerea chiriei la zero pe Cluj Arena.
Lucrările la drumul turistic Răchiţele - Ic Ponor a fost pus în dezbatere de către consilierii judeţeni, marţi, proiect care a fost lăsat în urmă de fostul preşedinte al CJ Cluj, Alin Tişe.
Echipa clujeană "U" Cluj, potrivit preşedintelui CJ Cluj Horea Uioreanu, din cauza datoriilor ar putea să nu mai joace pe Cluj Arena.
Lucrările demarate la noua pistă de 3.500 de metri a Aeroportului Internaţional din Cluj-Napoca, în timpul şefiei la CJ Cluj a lui Alin Tişe, se continuă sub mandatul lui Horea Uioreanu, actualul preşedinte al CJ Cluj.
Consiliul Județean Cluj a făcut pace cu firma Kiat, cea care trebuia să demareze proiectul de asfaltare a 420 de kilometri de drumuri județene.
Fanii "U" Cluj s-au strâns vineri seară, de la ora 18:00, pe Bulevardul Eroilor, unde au protestat faţă de situaţia în care clubul se află.
Un număr de aproximativ 50 de tineri ai Organizaţiei "Tinerii Mânioşi" au protestat miercuri în faţa sediilor PDL şi USL.