Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a obținut miercuri, 9 aprilie 2025, anularea sentinței de patru ani de închisoare pronunțate în primă instanță în dosarul privind o fraudă cu fonduri europene de circa trei milioane de euro.
Un accident rutier cu urmări grave a avut loc miercuri dimineață, în jurul orei 8:00, pe strada Libertății din comuna Apahida, județul Cluj. Trei autoturisme au fost implicate în coliziune, iar un pieton aflat pe marginea drumului a fost rănit, după ce a
Un bărbat a rămas cu buza umflată când a primit noua unealtă pe care și-o comandase de pe un site online. Bărbatul a ales să plătească la livrare, iar după câteva zile comanda i-a ajuns. Mare i-a fost surpriza când în loc de șurubelniță bărbatul a găsit î
O femeie de 72 de ani a fost călcată de un camion, în timp ce traversa strada neregulamentar!
Cluj-Napoca: Fetiță de 10 ani, lovită în trafic! A fost dusă de urgență la spital după impact. Incidentul a avut loc în jurul orei 08:00, pe strada Constanța din Cluj-Napoca, într-o zonă intens circulată, unde se află mai multe licee. La fața locului au f
Un profesor de sport din Oradea, în vârstă de 46 de ani, a fost reținut de poliție pentru agresiune sexuală asupra unui minor
Un bărbat care lucrează la Salvamont Brașov a fost grav rănit, după ce a fost atacat de către un urs
O jurnalistă din Cluj face apel la comunitate pentru a recupera bicicleta BMX neagră, furată acum o săptămână în Turda, în zona sălii de jocuri Remar, în spatele magazinului Pepco din centru. Deși în zonă există camere de supraveghere
Un caz cutremurător a fost descoperit într-o pădure din Dej, unde o cățelușă gestantă a fost găsită spânzurată. Reprezentanții Asociației Anima Pro Terra au lansat un apel pentru identificarea persoanei responsabile.
Procurorii DIICOT, alături de polițiști și jandarmi, au desfășurat miercuri, 26 martie 2025, 66 de percheziții în mai multe județe din țară și în București. Ancheta vizează un grup infracțional organizat, specializat în delapidare și spălare de bani, cu u
Trei europarlamentari români sunt vizați într-o anchetă de corupție desfășurată de autoritățile belgiene, care investighează dacă aceștia au primit câte 1.500 de euro pentru a semna o scrisoare prin care susțin interesele companiei chineze de telecomunica
Azi-noapte, un accident rutier s-a produs în cartierul Zorilor din Cluj-Napoca, la intersecția străzilor Observatorului și Viilor. Se pare că un tânăr care circula pe trotinetă a fost lovit de un autoturism, impactul având loc în condiții care urmează să
Scenele de violență extremă surprinse aseară pe strada București din Cluj, unde un tânăr a fost bătut cu brutalitate de trei bărbați, au avut la bază un conflict familial. Conform informațiilor oficiale furnizate de Poliția Cluj
Un accident spectaculos a avut loc pe Calea Dorobanților din Cluj-Napoca, unde șoferul unui autoturism marca BMW X6 a pierdut controlul volanului, a urcat pe trotuar și a lovit în plin un stâlp publicitar din beton, distrugându-l complet.
Un scandal de proporții a izbucnit la Cluj-Napoca, în weekend, la finalul concertului susținut de DJ-ul jamaican Willy William la Sala Polivalentă. Mai mulți tineri au acuzat jandarmii și agenții firmei de pază ar fi recurs la violență extremă
O femeie de 57 de ani a fost atacată de o haită de 11 câini pe Fildului din Huedin! Deși inițial s-a crezut că a fost vorba despre niște animale fără stăpân, ulterior s-a descoperit că toți câinii aparțineau unor oameni din zonă.
Un accident grav a fost semnalat sâmbătă, 8 martie 2025, în satul Cobleș, județul Alba
O femeie din Cluj a fost condamnată pentru fraudă după ce a păcălit o victimă din Satu Mare folosindu-se de un cont fals de TikTok.
Patru indivizi au fost condamnați, la data de 28 februarie 2025, de Judecătoria Cluj-Napoca la pedepse cu închisoarea cuprinse între 5 ani și 16 ani și 6 luni, după ce au tâlhărit un bătrânel din municipiu.
Un incendiu a izbucnit astăzi în pasajul subteran din cartierul Mănăștur, Cluj-Napoca, provocând îngrijorare printre locuitorii din zonă. Fumul dens care se ridica din pasaj a atras rapid atenția trecătorilor.
Un incident neplăcut a avut loc miercuri, la primele ore ale dimineții, pe terasa unui local din Cluj-Napoca, unde un grup de tineri a fost surprins furând pentru a doua oară
Un bărbat a fost găsit fără suflare luni seara, în cartierul „Între Lacuri” din Cluj-Napoca. Acesta se afla la volanul autoturismului său pe strada Mureșului în momentul în care ar fi suferit un stop cardio-respirator.
O altercație violentă între doi bărbați a avut loc într-un mall din Cluj-Napoca, incidentul desfășurându-se sub privirile șocate ale clienților. Cei doi și-au împărțit o serie lungă de pumni în zona food court-ului.
Un clujean în vârstă de 65 de ani a murit după ce s-a înecat cu mâncare. Personalul medical a inițiat imediat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, acestea nu au avut succes, iar bărbatul a fost declarat decedat.
Cei șapte cai și un măgar furați în noaptea de joi spre vineri de la o fermă din comuna Iclod, județul Cluj, s-au întors vineri seara acasă.
Un clujean care visa la o vacanță de lux pe insula Hvar, Croația, a fost victima unei înșelătorii de zile mari.
Hoții de lemne continuă să fure fără teamă din pădurile din Cluj, dar rămân nepedepsiți! Judecătoria Gherla a decis să renunțe vineri, 21 februarie 2025, la urmărirea penală într-un caz de tăiere ilegală și furt de arbori, pentru că vinovatul nu a fost i
Pericol într-un parc din Cluj-Napoca! Mai mulți câini sunt lăsați să se plimbe liberi, fără lesă. Clujenii se tem de ce este mai rău
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Poliția Română desfășoară marți dimineață 47 de percheziții domiciliare în județele Sibiu, Mureș, Ilfov, Timiș și Cluj, într-un dosar care vizează 27 de persoane și 4 sedii aparținând unor perso
Au apărut imagini video cu momentul accidentului de pe pârtia Borșa din Transilvania, în urma căruia un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața în urmă cu două zile