La petrecerea la care a murit chef Adrian Pop au participat doi polițiști, care se aflau în timpul liber. IPJ Cluj a cerut ca ancheta să fie preluată de procurorii de la Tribunalul Cluj pentru că în cauză sunt și doi polițiști.
Situație inedită în România, după ce statul român a fost dat în judecată de un jurist pentru că oamenii sunt forțați să stea în case de la ora 22:00.
Celebrul bucătar chef Adrian Pop a fost bătut crunt și a ajuns în comă la Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca.
Primarul din Iara vrea să găsească persoanele care au vandalizat joi seara semnele de circulație de pe strada principală.
Numele adjunctului IPJ Cluj, Constantin Ilea, apare în rechizitoriul fostului șef de la Antidrog Cluj, care șantaja traficanții de droguri
Actorul francez Gérard Depardieu, în vârstă de 72 de ani, a fost inculpat la data de 16 decembrie pentru viol și agresiune sexuală.
Ministrul Mediului Tanczos Barna a declarat, luni seara, că încă nu se știe nimic despre puii de urs aruncați în zăpadă de cei trei bărbați, însă aceștia exploatau legal niște doborâturi.
Incendiu la un bloc în Hunedoara! Locatarii evacuați cu scara de deasupra apartamentului în flăcări
Copilul care a dispărut din Florești la finele lunii ianuarie a fost abuzat de un pedofil din Baciu.
Ce pedepse riscă bărbații care au scos puii de urs din bârlog. Polițiștii nu exclud o legătură cu piața neagră din Rusia.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că reprezentanții de mediu s-au deplasat în zona respectivă, o zonă greu accesibilă, pentru a găsi ursuleții.
Sinucidere în Mărăști - Un bărbat s-a aruncat de la etaj în parkingul Mărăști, strada Dorobanților.
Un adolescent de 14 ani a fost găsit spânzurat în grădina casei sale.
Șeful DSU, Raed Arafat, spune că modul în care dispecerul de la Ambulanță a vorbit cu doi părinți din Cluj este „inacceptabil”.
Șeful Ambulanței Cluj, despre comportamentul dispecerului care a umilit doi părinți: Se poate lua orice măsură.
Un șofer bețiv din Băișoara a fost reținut pentru 24 de ore.
UEFA a decis: NU a fost rasism. Ministrul Tineretului i-a cerut scuze lui Colțescu
Octofun Academy - Copil fugit de la o creșă din Gheorgheni, strada Vaida Voievod.
Lumea interlopă din Turda - Polițiștii au făcut percheziții la capii lumii interlope din Turda
Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a oferit detalii despre cele două cazuri COVID-19 cu tulpină britanică depistate la Cluj.
La Cluj au fost depisate două cazuri de COVID-19, tulpina din Marea Britanie. Alte 8 cazuri au fost depistate în București și Vâlcea.
Un bebeluș cu două capete a fost adus pe lume la Spitalul Elias din București.
Afișe în care apare imagine femeii filmată în 15 decembrie, în timp ce își maltrata câinele pe malul Someșului, au fost lipite în Cluj-Napoca. Deși au trecut 27 de zile, clujenii nu abandonează căutările, în timp ce Poliția nu avansează cu ancheta.
Un focar de COVID-19 a izbucnit la un spital central clujean, din cauza neglijenței personalului sanitar mediu.
Un incident parcă scos dintr-un film de acțiune a avut loc zilele trecute la Bihor, unde un proxenet a fost răpit de un polițist și dus în mijlocul unui câmp.
Clujeanca filmată pe malul Someșului, lângă Parcul Feroviarilor, este căutată de poliție, dar încă depistarea ei nu a fost semnalată.
La Spitalul Victor Babeş din Capitală, o femeie a murit joi seară o pacientă, după ce a r fi fost dezintubată din greşeală.
Ancheta în cazul lui Sebastian Colțescu, care la debutul meciului PSG și Istanbul BB a avut o exprimare neinspirată, spunând ”negrul acela” în timp ce arăta spre antrenorul secund al turcilor, care comisese o abatere și trebuia sancționat, este în derular
Ministrul Sportului, Ionuț Stroe, a comentat scandalul de rasism în care este implicat arbitrul român Sebastian Colțescu, la Paris Saint-Germain şi Istanbul Başakşehir.
Echipa de ambasadori ai bunei guvernări în educație de pe raza județului Cluj au făcut o anchetă privind modul în care se acordă bursele școlare în județul Cluj.