Construirea și dezvoltarea infrastructurii electrice au un rol crucial în asigurarea funcționării corespunzătoare și sigure a clădirilor și locuințelor.
O clujeancă a scris un anunț prin care angajează muncitori pentru renovarea apartamentului, iar cei interesați trebuie să trimită CV, iar la final vor fi aleși trei oameni, dar numai după un concurs.
Un clujean sesizează de o vreme, dar o face degeaba, mizeria de pe aleea de la Riviera Luxury până în strada Slănic. Primăria Cluj-Napoca i-a replicat că problema a fost rezolvată, pentru că aleea e privată.
Interviu Organon: Întrebări pentru Georgeta Corciu - Associate Director - Pricing, Market Access, Policy & Communication
Rareș Bogdan, cel care promitea tăierea pensiilor speciale, revine acum și acuză bugetarii că au salarii nesimțite.
O mămică dornică să revină în Cluj, alături de familia ei stabilită în Portugalia, a sondat puțin oferta educațională pentru băiatul ei de 3 ani. Întrebările ei s-au lovit de o serie de răspunsuri de la alte mame din Florești, care o încurajau, dar și car
Pentru a îi îndemna pe românii plecați peste hotare să se întoarcă acasă, Ministerul Muncii, prin Agenția Națională de Ocupare și Formare Profesională, a dezvoltat un program, care să îi susțină pe cei au locuit cel puțin 36 de luni consecutiv în orice ț
Angajatorii români caută cu disperare personal. Potrivit acestora, indiferent de domeniu, oamenii serioși sunt greu de găsit, și mai greu de păstrat, indiferent de condițiile oferite.
Paul Nicolau, cunoscut în mediul online ca Pescobar, patronul restaurantelor Taverna Racilor, a spus că angajează foști inspectori de la Protecția Consumatorilor, într-o încercare de a minimaliza situația gravă în care se află.
Ministerul Apărării Naţionale angajează la Cluj soldați profesioniști, având 2531 de locuri disponibile, dintre care 86 sunt alocate județului Cluj.
1 tânăr din 5 este șomer, iar cei care lucrează aleg domenii în care se angajează ușor și sunt bine plătiți, chiar dacă nu au studii specifice. Pe bestjobs, un tânăr aplică, în medie, la 9 joburi, preponderent în Retail, E-commerce, Call Center, Turism sa
Guvernul insistă în sfidarea profesorilor și angajaților din Educație. După două săptămâni de grevă toate negocierile au rămas la capitolul „promisiuni deșarte”.
Clujenii sunt invitați să viziteze cele 300 de soiuri de trandafiri de la Stațiunea de Cercetare Horticolă (SCH) din cartierul Gheorgheni.
În 16 iunie, Maxi Pet, lider național în comerțul cu hrană și accesorii pentru animale de companie, va deschide primul magazin din Cluj Napoca în parcarea VIVO! Cluj – Napoca, Str. Avram Iancu 492 - 500.
Serele de flori din Gheorgheni, fondate de omul de știință clujean și botanistul Rudolf Palocsay, erau o adevărată nestemată a Clujului, în 1984. Totul era perfect ordonat, serele erau fără cusur, iar drumurile de acces asfaltate.
Unul dintre principalele obiective ale universităților este acela de a pregăti studenții cât mai bine pentru drumul profesional pe care îl vor urma.
Dacă se spune că niciodată nu s-a murit de foame din profesia de medic, același lucru poate fi constatat și când se vorbește de avocați.
Omul de știință clujean și botanistul Rudolf Palocsay ste una dintre marile personalități ale Clujului, care a lăsat în urmă o moștenire bogată, distrusă din păcate după Revoluție.
Indemnizația de șomaj și toate beneficiile sociale care se raportează la Indicatorul Social de Referință (ISR) cresc de la 1 martie 2023 13,8%, a anunțat miercuri Ministerul Muncii
Oamenii generației X, cei născuți între 1960 și 1980, își găsesc foarte greu un nou loc de muncă. Sunt rezultatele celui mai recent sondaj realizat de o platformă de recrutare.
Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România și din Sud-Estul Europei, este partenerul principal al Capitalei Culturale Europene 2023 - Timișoara. Titlul conferit Timișoarei de către Parlamentul European înseamnă cea mai mare angrenare culturală din
Guvernul a schimbat foaia: românii care trăiesc din ajutoare sociale şi refuză un loc de muncă pierd banii de la stat, pentru cel puţin un an.
Un munte de gunoaie a fost depistat în cartierul Dâmbu Rotund, iar Poliția Locală a fost deja sesizată.
Bucureştiul, Clujul şi Timişul angajează aproape 70% dintre IT-iştii din România, conform calculelor ZF realizate pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).
Tinerii nemulţumiţi de salariul pe care îl primesc, dar care nici nu ar dori să plece din ţară, au la dispoziţie o variantă perfectă: joburile străinilor au devenit accesibile prin munca remote!
Un cămin de bătrâni „angajează” bebeluși pentru o activitate esențială: să le țină companie seniorilor și să îi facă să zâmbească. Slariul celor mici constă în scutece și lapte praf, potrivit AFP.
Un bărbat din judeţul Prahova este cercetat pentru înşelăciune, după ce s-a dat drept poliţist şi i-a promis unei cunoştinţe că îi angajează fiica.
Într-o perioadă când inflația galopantă scade valoarea muncii plătite pe care o facem, mulți își întorc primirea și spre munca neplătită pe care milioane de românce o fac zilnic, fără nicio recunoaștere financiară. Toți o vedem, dar de ce nimeni nu vorbeș
În plină criză şi cu taxe peste taxe, guvernanții vor să crească salariile bugetarilor chiar de luna aceasta cu până la 50%.